Concluzii

    Prima zi .

    Priviri ciudate care parcă mă scanau enervant , parcă păream cunoscută , parcă nu-mi era locul acolo. Bucurie, chip cunoscut în sfârşit scap de singurătatea unui fior al necunoscutului. Mereu am urât să fiu singură atunci când mănânc, când beau , când cânt , când dorm , dar mai ales când aveam nevoie de acea tăcere a unui suflet dispus să asculte. În adâncul subconştientului mă avântam în lumea mea cu el , crezându-l lângă mine pregătit de orice. Am salutat chipul cunoscut cu o stare atât de liniştită , de parcă totul era normal şi emoţiile nu mă stăpâniseră încă. Mi-e frig şi cald , mi-e frică dar curajul din mine e puternic . Eram pregătită de orice. Am plecat din universul meu măreţ pentru a mă încadra în rândul lumii bune , cu aspiraţii imense şi cu aşteptări enorme de la propria persoană. Priveam incomodată şi totuşi relaxată scările pe care va trebui să le urc timp de 4 ani de acum în colo , cu emoţiile orelor următoare , grăbindu-mă să nu întârzii după ce m-am trezit prea târziu din cauza alarmei duşmănoase. În acea zi mă trezisem devreme, mai devreme decât trebuia şi am aşteptat mult lângă lucrurile îndesate copilăresc în valiza cu care am pornit la drum.
    M-am ataşat inconştient de chipul cunoscut cu care mă imaginam deja comentând şi bârfind poate într-o pauză de-a unşpea cu o ţigară în mână , gesticulând haotic . Totul a trecut greu, prima zi , prima senzaţie , primul gust amar al vieţii de liceu. Cică asta e cea mai frumoasă perioadă din întreaga istorie a unui elev.  Pentru mine nu-i , cel puţin deocamdată.
   Au urmat repede noii profesori , noii colegi , noua clasă , noua şcoală , noua dirigintă . Fiind o fire mai calmă şi mai dezorganizată , mai timidă şi mai haotică la început , a fost prea mult pentru mine. N-am reţinut decât două-trei nume şi câteva cabinete cu care nu voi avea nici o legătură anul acesta, dar pe care e bine să le ştii. Mi-am imaginat altfel perioada asta - ar trebui să reţin o dată pentru totdeauna că atunci când nu te aştepţi se întâmplă cele mai spectaculoase lucruri. Suntem treizeci şi unul de suflete de filozofi  eliberate într-o clasă care va trebui să se obişnuiască cu muzica şi cu vocile noastre.
   Mi-au lipsit multe lucruri, mi-am promis că nu mă schimb. Vreau să ajung să cânt şi eu " Ani de liceu cu absenţe la română....." aşa cum l-au cântat toţi bobocii dinaintea mea.
   Şi când credeam că începutul e uşor , despărţirea mai grea s-a dovedit a fi mai complicat.

De la început

Avril Lavigne - Wish You Were Here


Nu-mi plac despărţirile lungi şi începuturile grele. N-am crezut niciodată că voi luat viaţa în mâini , o dată cu toate probleme şi grijile unui om mare , atât de devreme . Cu toate că mă consider una dintre cele mai naive persoane pe care am putut vreodată să le cunosc , mă simt puternică - mai puternică . Ştiu să dau sfaturi tuturor, ştiu să vorbesc calm , ştiu să ascult poveştile altora însă nu am ştiut să învăţ nici până acum să-mi fiu propriul psiholo. Îmi va fi dor de multe lucruri , de liniştea cuvintelor dinainte de culcare şi de certurile puerile din motive stupide cu cele mai importante persoane din viaţa mea. Îmi doresc să nu mă schimb , să rămân acelaşi copil cu vise mult prea mari . Începe o nouă perioadă din viaţa mea , mult mai zbuciumată , mai controversată , mai scurtă sau mai lungă. N-am să renunţ să visez , promit ! N-am să renunţ să iubesc!
  ...să te iubesc ! Vei fi al meu mereu , inimă de piatră , vei fi al meu în vis, în scris , în stele , în planuri de viitor. N-am să te uit niciodată , n-am să las să se piardă nimic din ceea ce avem. Ai grijă de tine, iubitule , şi de papagalul zbuciumat ce mereu dă cu capul de geam. Îmi va fi dor de tine ....mult !

aş putea să iubesc

   Ştii momentele alea când nimic nu merge bine, când nimeni nu îţi poate lipi un zâmbet mut pe chipul plin de fard cu scopul de a retuşa micile imperfecţiuni în urma unei nopţi albe , când nu vrei să atragi atenţia nimănui îmbrăcându-te sobru , reuşind să îi faci pe toţi să îşi pună întrebări ?  Datorită acelor momente , îmi doresc de multe ori să nu fiu atât de naivă şi uşor de manipulat. Am obosit să fac tuturor pe plac, am obosit să sper degeaba. Am crezut mult timp că dacă ştii ce vrei , ajungi departe însă visele nu aduc decât dezamăgiri adânci. Vreau să fiu singură în lumea mea cu îngeri vii  , să îmi trăiesc viaţa în liniştea mută a unui sfârşit dureros. Cred pe zi ce trece că pe noi , iubitule , nu ne desparte decât amorţirea realităţii şi poate idealurile diferite, modul de gândire diferit , trecutul diferit.
   Am alergat prin rândurile de flori de pe patul de moarte , le-am plâns fiecare petală căzută . Nu-mi place vara, nu-mi place toamna. Anotimpul meu preferat e iarna , " cea mai mare fiică a  bătrânului an " - cum spunea copilul nemuritor din mine. Există puritate, există iubire pe meleaguri albe, există speranţe înşirate în bulgări de zăpadă. Ahh , zăpada matură cu care am crescut , martora tuturor viselor mele , plasa lacrimilor fierbinţi .
 Şi-mi aduc aminte cum luam zăpadă şi o ţineam în mână până se topea , ca un omuleţ macabru ce vrea să vadă cum se stinge şi cel mai pur strop de apă

Tu ? Tu în ce perioadă a anului te simţi cel mai bine , mai în siguranţă , mai copil ?

Portret

Ochii tai gazduiesc galaxiile mele  

Carul mare se afla in ploapele tale

Iar carul mic se ascunde in particele

asimetrice in buzele confortabile  

Parul tau gazduieste toate idealurile 

mereu si mereu mai multe , infinite 

Pe gatul tau se joaca fiecare sarut 

Fiecare privire , fiecare zambet mut 

In corpul tau imi stau amintirile 

Asezate uniform si  zilele si noptile 

Clipele vii si clipele banale 

Ba chiar toate cosmarurile mele 

In tine se afla ascunsa inima mea 

Prinsa cu lacat de catifea 

Greu de deschis sau de descifrat 

Cu un flux de cuvinte accelerat 

In mainile tale imi sta cuminte viitorul 

Imi sta trecutul fugarind prezentul 

Imi stau minciunile si adevarul 

Toate , impreuna , asteptand apusul 

Pe fiecare celula sta scris cu stele care lucesc 

Un singur , lung si apasator : " Te iubesc! " 

p.s. imi plac imbratisarile lungi

slăbită de realitate

   Mă simt străină de toată povestea scrisă cu grijă de către destinul necruţător astfel încăt viaţa să ne fie mai complicată dar totuşi mult mai simplă decât dacă am fi fost proprii creatori. Am rămas strigând în mijlocul ploii după puţină căldură specifică iubrii lungi fără regrete. Nu a venit nimeni nici măcar atunci când animalul din mine s-a dezlănţuit frustrant , nici măcar când în ultimile momente de slăbiciune adâncă eram gata să mă descopăr în splendoarea goliciunii de păcate surde . Am avut nevoie de lumina unor ochi miloşi doar ca să mă vegheze şi de braţele calde ale unui corp străin acum , al meu cândva. N-am înţeles niciodată de ce ne este dată iubirea dacă nu ştim să o preţuim, să o descoasem , să o tăinuim, să o păstrăm. Sunt doar o muritoare dependentă de suflarea inimii , cu ochi de pisică şi suflet de gheaţă. Te-am căutat cu lacrimi în ochi să îmi dai ultimul strop de speranţă şi tu nu ai făcut decât să te ascunzi, să mă acuzi...Nu te condamn pentru nimic aşa cum nu mă condamn decât pentru simplul fapt că am cerut prea mult. Aş fugi pământul întreg doar ca să fiu la capătul drumului aşteptată de fericire cu un buchet de orhidee.