joc terminat

    Mi-aş fi dorit să nu trebuiască să ajung aici , în momentul în care sunt gata să trag concluziile . Toată viaţa am trăit cu dorinţe şi vise iar acum sunt obligată să renunţ la ele pentru că ăsta nu e decât mesajul raţiunii mele. Am luat decizii pripite şi mi-am bătut capul cu ele degeaba , ca şi cum dacă aş fi luat eu situaţia în mâini ceva s-ar fi putut schimba. Am uitat brusc că eu nu ştiu să îmi asum consecinţele şi că până la urmă ajung cu faţa în palme dând frâu liber sentimentelor.
    Acum , pentru prima oară nu îmi mai pare rău şi nu mă rog ca ceva să se schimbe. Azi sunt gata să accept orice decizie luată la nervi  şi să trăiesc cu gândul că poate s-ar fi întâmplat altfel. Azi pielea nu mă mai doare şi nu mai suspină după mângâieri adânci , fragile, puternice , fine. Acum nu îmi lipseşte nimic. Nu urăsc, nu iubesc .  Mă simt diferit , ca şi cum pământul meu se învârte invers. Sunt uimită de gesturile mele. Nici azi şi nici mâine nu voi mai îngenunchea dureros .
     Toată viaţa m-am gândit mai întâi la alţii şi mi-am reglat gesturile, privirile, vorbele , bătăile inimii , respiraţia , aproape totul cu cel mai important pentru mine .  Mi se pare trist că trăiesc prin zâmbetele sau lacrimile altora şi nici măcar o amintire nu rămân după trecerea timpului. Oricine m-ar întreba dacă sunt sigură de cuvintele mele , ar rămâne dezamâgit sperând la un răspuns negativ. Şi ştiu că poimâine mi se va face dor de stabilitate, de echilibru dar mi-am promis că nimic nu mă va mai întoarce din drum. Mă doare corpul.

  îngerii m-au învâţat că lacrimile nu te ajută

atunci când inima ţi-e groaznic de mută

şi e prinsă într-un pat dintr-o morgă

într-o linişte statică

tot îngerii m-au învăţat că iubirea doare tare

dar n-am vrut să le dau ascultare

până când cu înima moartă

mi-am transformat corpul într-o pată

murdară.