29 aprilie 2011

Meditatie sau moment de rascruce.

Nothing gonna change my love for you

Asculta mai multe audio diverse 

 Vorbeam incontinuu . Evident , ma putea opri oricand dar prefera sa ma vada cum ma zbat atunci in fata lui , cu ochii in lacrimi  . Era insa prea tarziu , pentru mine si pentru oricine altcineva. Povestile raman povesti , asa cum realitatea-i mai dura ca niste vise aruncate pe un taram gol , infrumusetandu-l. Mereu am cautat sa fiu mai buna ca altii , dar nu atat de buna incat sa uit de unde am plecat si chiar credeam ca tinuta de mana voi reusi . Am inceput sa ma victimizez , sa ma consider totodata motivul pentru care nimic nu mergea cum trebuie in jurul meu . Cu timpul m-am obisnuit sau am lasat impresia ca vroiam sa ma obisnuiesc , cu timpul am invatat sa plang fara sa ma vada nimeni . Nu prea mi-a mers , m-am inchis in randuri scrise pentru cei pe care ii admir de la cel mai important om din viata mea la cel mai frumos copil ce adora rasariturile , si am uitat sa mai traiesc cu zambetul pe buze , derajandu-i pe altii cu rasul meu zgomotos in cascade . Daca stau si ma gandesc bine , am uitat enorm de multe lucruri sperand sa fiu mai buna , sa fiu perfecta . Urasc cuvantul asta si daca voi mai gasi pe cineva care tinde spre ea , ma voi feri , voi fugi si nu ma voi uita inapoi ..oricine ar fi acea persoana. Asa e mai simplu : sa fugi de ceea ce  e mai rau , ce consideri tu mai rau pentru ca mereu poate fi si mai si . Nu sunt perfecta , nici nu mai vreau sa fiu cea care tinde spre ea . M-am metamorfozat lent , de la un copil " batut cu lingura de lemn in cap " la o fata cu ochii verzi ce vrea sa devina scriitoare [ si un superavocat , nu conteaza. ] . Nu o sa ajung niciodata scriitoare pentru ca nu stiu sa spun 20 de cuvinte cu litera j intr-un minut .
           Sunt de multe ori , de prea multe ori , cea care lasa de la ea in orice. Inainte nu eram asa. Inainte de ce? Cui ii pasa? :) Cui ii pasa ca eu iubeam tot ce insemna culoare si ca acum singura ce-mi "coloreaza " garderoba nici macar nu-i culoare ? Inainte de a cadea intr-o prapastie si de a fi ajutata sa ies , ca un catelus pe care-l gasesti pe strada si il iei acasa ca sa il cresti . Mereu am fost o fiinta ciudata si sensibila si pentru asta m-am urat toata viata mea lunga ...pentru ca asa am fost destul de fragila incat multi sa-si incerce norocul si la roata sentimentelor mele . Nu stiu daca am fost vreodata sigura pe mine , in afara de atunci cand ma pregateam pentru un test .
             Stiu , Kate si William s-au casatorit. Mi-as fi dorit sa fiu eu printesa , dar nu cu William , cu printul  meu . Dar poate atunci as fi fost acuzata ca urmaresc sa-i fur inima  si sa fug cu ea in lume , sa o cheltui in cateva zile si nimeni sa nu o mai gaseasca. In Romania totul e posibil.

P.S. Am scris mult si fara rost.

26 aprilie 2011

Mesaj scurt in idei lungi .


James Blunt-Same Mistake

Asculta mai multe audio diverse 


 Nu ! Nu mă voi pierde în întuneric. Eu nu sunt aşa , eu cânt în duş şi mănânc ciocolată cu alune când mă supăr. Eu te iubesc , chiar dacă nu mă crezi . Eu urc scările , nu iau liftul , chiar dacă n-avem unul , pentru că mi-e frică să nu rămân blocată şi să îmbătrânesc fără tine . Simt de multe ori că m-am pierdut pe drum şi că orice aş face să revin la starea normală , nu mai are rost. Acum sunt o persoană fără pic de optimist dar care totuşi nu mai varsă lacrimi , nu mai poate sau nu mai ştie . Suntem meniţi să fim împreună , mă gândesc la asta mereu . Suntem la fel şi totuşi atât de diferiţi. Eu sunt aşa cum mă ştii , aşa cum am fost mereu  , doar că am trecut printr-un proces din ăla lung de schimbare şi nu sunt încă sigură că am ajuns la punctul acela în care pot spune cu mâna pe inimă "sunt altfel ". Parcă sentimentele mi s-au împleticit , mi s-au amestecat şi vor să se reverse acum . Însă nu , nu se poate. Asta ar însemna să calc peste barieră şi să-mi expun slăbiciunile ca într-o tarabă de unde-ţi alegi ce-i mai ieftin . Am învăţat multe de la tine , de la modul tău de a trăi ce a devenit mai târziu al nostru . Sunt clipe în care cel mai tare-mi doresc să ne iubim în ploaie iar ăsta e unul dintre ele .  La mulţi ani , copil cu ochi frumoşi ! Am făcut atâtea promisiuni încât nu ştiu să mă mai ţin de ele. Ştiu , îmi caut scuze !
 
 ...şi totuşi de ce ne este dat să iubim dacă nu ştim să o facem ? 
                              Vreau sa fiu printesa cu adevarat .

25 aprilie 2011

Mi-e dor !

       Te-am cunoscut acum câţiva ani  , mă inhibai , mă făceai de multe ori să te urăsc . Ai devenit o obsesie  pentru mine , un copil pe care trebuia neapărat să îl cresc .  N-am făcut nimic bine , te-am răsfăţat şi nu ţi-a plăcut  , am fost ca un părinte care te stresează zilnic cu " ai grijă , sună-mă când ajungi , ce faci nu e bine " până ai devenit o rebelă , vorba aia orice pui zboară la un moment dat. Mi-aş fi dorit să petrec mai mult timp cu tine,  pentru că erai perfectă , erai prietena pe care niciodată nu-mi doream să o pierd. Acum nu voi începe să-mi înşir aici toate regretele şi să mă plâng aşa cum o făceam odinioară în faţă ta. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai fost muză şi pentru că m-ai ajutat să trec de la un nivel la altul , chiar dacă nu mi-am dat seama . Poate că niciodată nu vom fi din nou aşa cum am fost sau poate că nici măcar nu o să ştii vreodată cât de mult îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat. Faptul că  unii sau alţii ne-au desenat mustăţi pe un tablou important , ne-a cam despărţit sau poate doar grija mea sufocantă te-a îndepărtat . Încă nu ştiu , pentru că am aşteptat mereu un răspuns deşi niciodată nu ţi-am pus acea întrebare. Ne făcusem visuri , ele încă există , îţi promit că nu le voi lăsa să plece . Mereu le vei găsi aici . Mi-e dor de Suguş-urile prin pauze , de glumele pe seama altora , de orele petrecute în şir într-o cameră cu B. , lălăindu-ne pe notele scoase de chitara ta , de zâmbetul tău  , de brăţări , de îmbrăţişări când aveam nevoie una de alta , de "hai pa ! nu uita de sictir.! " ... mi-e dor de tine .  Vreau să îţi spun Paşte fericit ! Acum un an pe vremea asta , râdeam de seara Învierii . Îţi promit că amintirile noastre vor fi mereu vii ! Îţi urez să fii fericită mereu şi să ajungi cel mai bun hairstylist !
 
 
 P.S. Când ai ceva preţios , ar fi bine să îl păstrezi... " fii atent să nu pierzi diamante în căutarea ta de pietricele"

24 aprilie 2011

sentiment

le-am vazut cand s-au iubit.
nu s-au sfiit deloc , au continuat..
se incolotaceau in cercuri infinite, ciudate.
vedeam un dans al dragostei atat liniar
era ceva interzis , era ceva frumos .
vedeam iubindu-ni-se buzele fara zebrele , libere..
in liniste , calm , amandoua ..singure
s-au oprit dupa mult timp
iar ochii n-au mai rezistat ... au varsat lacrimi in cinstea iubirii lor
ca la nasterea unui copil.

P.S. nu exista vise cand sunt cu tine.

23 aprilie 2011

Urări !

Well , a venit Paştele. De fapt , n-a venit încă dar nu ştiu dacă voi avea timp mâine să mai scriu ceva. Pe lângă boala curăţeniei care i-a prins pe toţi tocmai acum şi pe lângă căldura soarelui îmbibată dezastruos chiar cu bătutul covoarelor , cam totul merge din bine spre mai bine. Având în vedere că de sentimentele mele pentru comercialitatea asta cu care sunt văzute sărbătorile importante precum Paştele şi Crăciunul sunteţi conştienţi , nu-mi mai rămâne decât să vă spun UN PAŞTE cât mai FERICIT ! Al meu se aude destul de promiţător , deşi lipsa unor elemente x sper să nu-mi strice dispoziţia. Am cam fost ocupată cu de toate,  de la curăţenia prin casă ( cea de primăvară cum se mai spune ) până la repararea sentimentelor cam ciudate în ultima vreme aşa că nu v-am mai stresat . Cum am mai spus-o şi o voi mai repeta pentru întârziaţi sau neatenţi : timpul ne cam omoară pe toţi.
 
      Sper să vă distraţi ! Eu ( personal )de abia aştept să mănânc ouă roşii , mai ales că  s-a terminat postul . Bine mai e puţin , nu se pune !. Încă o dată : Un Paşte fericit şi tot ce vă mai doriţi ! 

P.S. La mulţi ani celor cu numele de George , Georgiana , Gheorghe , Georgina ,Gelu, Geluta , Georgel , Georgeta , Geta, Georgi , Gică , etc ! Multă sănătate şi fericire !.
 
P.P.S Ce cadouri a-ţi primit ? [ de Paşti sau de onomastică ] 

17 aprilie 2011

si de la capat.


 De multe ori mi-am zis ca cel mai usor sa uiti trecutul e sa-l ignori , chiar daca am auzit de multe ori ca pana la urma se intoarce sau te prinde de-un picior si iti lasa rani si mai adanci . Mi-am dat seama,  intr-un sfarsit , ca stergerea cu buretele nu e o solutie intotdeauna . Asta e inca un mesaj pentru voi , cei care [ma] cititi si carora le pasa cat de cat de randurile scrise la nimereala , pline de cerneala.  Am cunoscut oameni si oameni , de la cei mai rai pana la persoane care ma faceau sa ma pisc ( dureros.) ca sa imi dau seama ca nu sunt vise . Ce concluzie am tras ?! Ca nu poti cunoaste pe nimeni mai bine decat te pot cunoaste ei. Mi-e dor de ploaie...Mi-am revenit.!


P.S. Va urma un concurs desfasurat aici pe blog . Sper sa participati ! Mai multe detalii in curand ! Sa nu ma dezamagiti ! >:P

11 aprilie 2011