Concluzii

    Prima zi .

    Priviri ciudate care parcă mă scanau enervant , parcă păream cunoscută , parcă nu-mi era locul acolo. Bucurie, chip cunoscut în sfârşit scap de singurătatea unui fior al necunoscutului. Mereu am urât să fiu singură atunci când mănânc, când beau , când cânt , când dorm , dar mai ales când aveam nevoie de acea tăcere a unui suflet dispus să asculte. În adâncul subconştientului mă avântam în lumea mea cu el , crezându-l lângă mine pregătit de orice. Am salutat chipul cunoscut cu o stare atât de liniştită , de parcă totul era normal şi emoţiile nu mă stăpâniseră încă. Mi-e frig şi cald , mi-e frică dar curajul din mine e puternic . Eram pregătită de orice. Am plecat din universul meu măreţ pentru a mă încadra în rândul lumii bune , cu aspiraţii imense şi cu aşteptări enorme de la propria persoană. Priveam incomodată şi totuşi relaxată scările pe care va trebui să le urc timp de 4 ani de acum în colo , cu emoţiile orelor următoare , grăbindu-mă să nu întârzii după ce m-am trezit prea târziu din cauza alarmei duşmănoase. În acea zi mă trezisem devreme, mai devreme decât trebuia şi am aşteptat mult lângă lucrurile îndesate copilăresc în valiza cu care am pornit la drum.
    M-am ataşat inconştient de chipul cunoscut cu care mă imaginam deja comentând şi bârfind poate într-o pauză de-a unşpea cu o ţigară în mână , gesticulând haotic . Totul a trecut greu, prima zi , prima senzaţie , primul gust amar al vieţii de liceu. Cică asta e cea mai frumoasă perioadă din întreaga istorie a unui elev.  Pentru mine nu-i , cel puţin deocamdată.
   Au urmat repede noii profesori , noii colegi , noua clasă , noua şcoală , noua dirigintă . Fiind o fire mai calmă şi mai dezorganizată , mai timidă şi mai haotică la început , a fost prea mult pentru mine. N-am reţinut decât două-trei nume şi câteva cabinete cu care nu voi avea nici o legătură anul acesta, dar pe care e bine să le ştii. Mi-am imaginat altfel perioada asta - ar trebui să reţin o dată pentru totdeauna că atunci când nu te aştepţi se întâmplă cele mai spectaculoase lucruri. Suntem treizeci şi unul de suflete de filozofi  eliberate într-o clasă care va trebui să se obişnuiască cu muzica şi cu vocile noastre.
   Mi-au lipsit multe lucruri, mi-am promis că nu mă schimb. Vreau să ajung să cânt şi eu " Ani de liceu cu absenţe la română....." aşa cum l-au cântat toţi bobocii dinaintea mea.
   Şi când credeam că începutul e uşor , despărţirea mai grea s-a dovedit a fi mai complicat.