slăbită de realitate

   Mă simt străină de toată povestea scrisă cu grijă de către destinul necruţător astfel încăt viaţa să ne fie mai complicată dar totuşi mult mai simplă decât dacă am fi fost proprii creatori. Am rămas strigând în mijlocul ploii după puţină căldură specifică iubrii lungi fără regrete. Nu a venit nimeni nici măcar atunci când animalul din mine s-a dezlănţuit frustrant , nici măcar când în ultimile momente de slăbiciune adâncă eram gata să mă descopăr în splendoarea goliciunii de păcate surde . Am avut nevoie de lumina unor ochi miloşi doar ca să mă vegheze şi de braţele calde ale unui corp străin acum , al meu cândva. N-am înţeles niciodată de ce ne este dată iubirea dacă nu ştim să o preţuim, să o descoasem , să o tăinuim, să o păstrăm. Sunt doar o muritoare dependentă de suflarea inimii , cu ochi de pisică şi suflet de gheaţă. Te-am căutat cu lacrimi în ochi să îmi dai ultimul strop de speranţă şi tu nu ai făcut decât să te ascunzi, să mă acuzi...Nu te condamn pentru nimic aşa cum nu mă condamn decât pentru simplul fapt că am cerut prea mult. Aş fugi pământul întreg doar ca să fiu la capătul drumului aşteptată de fericire cu un buchet de orhidee.