calm

 

    Mi-au murit îngerii . I-am văzut întinsă pe spate , cum fugeau aprig de neliniştea unui suflet îngenuncheat de durere. Folosesc cuvinte slabe , la fel şi sentimente. Sunt ameţită de mirosul de ars , mă găsesc prea calmă. Nu mai plâng, am secătuit fără regrete. Inima mi-e fardată . Vorbesc sacadat , mă mişc uşor , alerg pe mijlocul străzii , zbor deasupra tuturor . Şi râd. În sfârşit nu am cătuşele unei amintiri dureroase, n-am trecut peste. N-am să trec vreodată. Sunt blestemată să-mi trăiesc viaţa după o mască nebună şi-mi place. Tac, aştept. Ţip şi fug. N-am nevoie de nimeni , vântul mi-e prieten.