spre infinit.

    Am sperat că oricât de imperfectă e , va rezista . Oare câte suflete au murit din gelozie? Azi-noapte , îngerul m-a părăsit stropindu-mi numele cu milioane de particule pline de venin şi i-am privit ochii negrii cum ardeau de nerăbdare să-mi vadă lacrimile alunecând pe fard. Adoră să mă târască în deşert , să mă vadă plângând , să mă vadă adormind pe podeaua rece, unde se consumă de fiecare dată sentimentele umane. N-am crezut că sfârşitul are un gust atât de dulce, pentru ultima oară , la nesfârşit , i-am citit pe buze ură şi acru şi m-am resemnat. O dată stins focul , nu va mai avea niciodată aceeaşi intensitate.
   Acum sunt eu , un drum în faţă şi mii de oportunităţi . Şi cică cerul e limita, însă cine poate indica unde-s limitele acestuia. Până unde am voie să sper , unde se opreşte durerea , unde se află cei care au plecat prea devreme? Inima-mi e resuscitată des în ultima vreme , e deja târziu , medicii sunt uimiţi de rezistenţă.
    Plec. Nu ştiu dacă mă voi mai întoarce . Dacă îţi e dor de mine , uită-te în sus. Caut limitele.