concluzie târzie

  Nu ştiu cum să încep . De 3 zile mă chinui să reglez bătăile inimii , fără reuşită . Sunt tutunistă , plămânii mei trăiesc ataşaţi de nicotină . Fumez prostesc , ca să-l simt lângă mine . Au trecut 5 luni de când cearşaful meu ia forma unui singur corp , de când am învăţat să mănânc cu o singură mână , să beau o sticlă întreagă de una singură toată noaptea , de când privesc cu un singur ochi obosit şi păşesc şchiopătând. Ne-am despărţit fără cuvinte , fără priviri , fără ţineri de mână şi sărutări pe frunte . Mi-aş fi dorit să fie dramă , lacrimi , ţipete , ochi roşii şi buze crăpate . Nu i-am mai simţit gura sălbatică de când mă plictisea mişcarea ei sacadată . Azi aş da orice să-i simt puterea buzei de jos , apăsându-se pe ochii mei , strivindu-mi genele , dacă nu aş şti că o simplă atingere m-ar spânzura de trecut mai strâns decât sunt acum , aproape de provocarea unei morţi dureroase.
  De câte ori ieşeam din casă , ştiind că există posibilitatea să afle că sunt în oraş , mă strângea un colţ de gheaţă în adâncul inimii mele ce tânjeşte după amintiri . În acea zi , nu-mi trecuse nici un moment prin gând că l-aş putea vedea , că aş putea să-i fiu mai aproape decât am fost în ultimele luni , că îi voi vedea forma corpului greu de care aveam nevoie pentru a-mi completa sălbăticia aşternutului .  Am ieşit cu o prietenă să iau ţigări . Mi-am tras pe mine o pereche de blugi şi primul tricou care mi-a venit la îndemână . Mi-am prins părul lejer şi cu sufletul linşat după tutun , am furat cheia de rezervă , telefonul şi banii şi-am plecat . Era pentru prima oară când părăseam locul în care l-am ucis , l-am călcat în picioare , l-am băut , l-am strigat şi l-am simţit lângă mine . Nu deschisesem ferestrele , doar ca să nu-i pierd parfumul iar pe canapeaua din bucătărie , locul lui  era privilegiat , nimănui nu îi era permis să-mi fure amprenta gâtului său pe capătul pernei închise la culoare . Mă simţeam ca o văduvă nebună , căreia i s-a furat soţul şi aruncat în paradis , fără explicaţii . Trebuia să mă complac în situaţia de om pierdut , fără viitor şi aveam atâtea luni la dispoziţie încât am ajuns să mă obişnuiesc cu frânturi de amintiri , cu atingerea locurilor pe care ştiu că le lua înainte din greşeală , cu mirosul cadourilor sale.
   Am fost la două magazine , însă ieşeam rapid fără să-mi dau seama de ce . După ceva timp , îl văd , pe el , pe cel pe care îl consideram pierdut , uitat , părăsit , mort . Inima îmi fura tot oxigenul . Au fost câteva secunde în care am rămas blocaţi . Eu prinzându-mi părul , el ţinând strâns telefonul la ureche cu degetele lui lungi , pe care am fost tot timpul invidioasă . Cămaşa închisă la culoare se potrivea perfect cu ceea ce vroia să fie , în mine se răscoleau toate poveştile lui despre cât de masonică i-ar plăcea să-i fie viaţa . Căutam fărâma de speranţă în ochii lui din spatele ochelarilor pe care îi poartă de puţin timp şi am rămas dezamăgită de eşecul meu . Avea aceeaşi privire ca în seara în care mi-a chemat taxiul să mă ducă acasă la patru dimineaţa , după ce corpul meu era înnebunit de arsuri iar mintea îşi pierdea din fiinţă. Atunci îmi doream să mă ţină în braţe , să-mi spună ca va fi bine , să mă mintă cât de frumos putea , să mă simt invincibilă şi să-l iubesc până dimineaţă . Acum nu vroiam decât să dispar , să nu mă vadă , să mă pierd repede , să ajung acasă unde să termin pachetul de ţigări în timp ce îmbrac hanoracul lui galben şi îi ţin în braţe piesele de poker , pe care i le-am cumpărat de ziua lui .
    Nu eram pregătită să-l văd , să-i simt răceala privirii cum cade pe corpul pe care-l poseda în fiecare noapte . Nu trebuia să aflu că el chiar a plecat , să fiu sigură că nu se va mai întoarce şi că îl aştept degeaba. Dar poate e mai bine aşa .. În acea seară , am promis că după acel pachet de ţigări mă voi reîndrăgosti . A doua zi , eram în maşină , îndreptându-mă spre studentul fermecat de sălbăticia corpului adolescentin .

într-un cântec mut

    Mă pierd căutându-te în fiecare culoare a irisului , în fiecare gest minuscul pe care trecătorii banali îl fac inconştient , în fiecare zâmbet de adolescentă îndrăgostită. Nu vreau să te găsesc, pentru că dacă aş vrea cu adevărat te-aş căuta pe podeaua rece a bucătăriei şi te-aş găsi adunându-ţi sufletul , încercând să-l separi de al meu ca întotdeauna. Duci acelaşi război de atât timp , încât ţi-e mai comod să-ţi păstrezi oasele în universul meu . Eşti acolo , slab , liniştit , gol , rece , transpirat , sângerând în fiecare seară în care mă simt singură şi obosită . Corpul tău greu îmi apasă pântecele puternic iar gura ta îmi astupă răsuflarea sacadat , paralel cu ticăitul ceasului , numărând fiecare secundă şoptită. Te văd liber dimineaţa, fără noimă , nedefinit ; te desenez haotic întotdeauna cu degetul pe care-mi stătea în decembrie inelul tău , în nebunia fumului confuz . Mereu cu ochii închişi , mereu ţipând , urlând , plângând , zbătându-mă, îmbătându-mă cu iluzii ca într-un sevraj continuu.
   Dimineaţă dispari fără să spui un cuvânt , fără să mă priveşti , fără să încui uşa şi mă uiţi . Îi priveşti ochii şi te îndrăgosteşti , îi atingi coapsele fine , îi adori picioarele tinere , zburdalnice , ascunse sub rochiile scurte , de şcolăriţă. Îi iubeşti fiecare geană . Îi dezgoleşti pielea, o înnebuneşti . Îi strigi numele, în încercarea de a nu-l uita , şi visezi viitorul , alături de ea , soţia ta , mama copiilor tăi , amanta şi iubita ta. Niciodată în acelaşi mod , niciodată definit , stabilit , echilibrat , niciodată fără mine.
   Îi zâmbeşti cu buza de jos , cu care aseară m-ai atins pe frunte . O mângâi cu mâna stângă , care îmi stă în fiecare seară pe piciorul drept . Îi şopteşti speranţe, cu vocea pe care nu am auzit-o vreodată .O iubeşti cu aceeaşi inimă ce mă ţine în viaţă de câţiva ani .
   Oh , A. , oricât de mult mă urăşti , prin vene îţi curge veninul meu , pe buze ai gustul meu , pe piele e impregnat parfumul nopţilor târzii de iarnă şi a dimineţilor matinale. Încă poţi să-mi desenzi corpul cu ochii închişi , încă-mi poţi striga numele fără să te audă nimeni , încă îmi cunoşti urma pasului grăbit , sufletul tău mă cheamă , chiar dacă corpul îi aparţine unei alte văduve.
  Mi-e dor de tine uneori . N-am să-ţi spun când şi nici unde , pentru că mă respiri .

Instinct

Mă pierd uşor, prin fum şi culori , prin aer înţepat şi tocuri rupte...

Îţi simt mângâierea fină pe coapse , sărutul pe buze, mişcările moi şi liniştea răsuflului tău...

Mă simt prinsă în strâmtoarea ta dură , mă omoară mirosul tău. Mă las pe spate, sunt a ta acum...

Fă ce vrei cu mine ! Aruncă-mă şi priveşte-mă cum cad , iubeşte-mă şi priveşte-mă cum strălucesc.  Ştii că nu mă pricep să te iubesc , că am să te fac să suferi în cel mai mizerabil mod, că urăsc să ţin lângă mine doar şi amintirea ta ; prea multe amprente pe suflet , pe piele. 

Vreau să mor cu tine, să mă pierd în mâinile tale...Te iubesc nenorocit de mult , chiar şi acum , după ce am trăit decenii cu veninul tău în sânge , când m-am degradat puţin câte puţin ca să mă vindec... 

Mă las pe spate..uşor. Cât te iubesc , cât mă înnebuneşti , cât mi-aş dori să fiu a ta până-n moarte , până totul se pierde în faţa nimicului. Mă doare privirea ta, mă ucide gura ta şi mă ameţeşte gâtul tău. Vreau să simt, să fii al meu , să-mi dai foc şi să mă laşi să ard. Îmi lipseşti oricât m-aş minţi , respiri prin plămânii mei gri , mi te plimbi prin vene. 

De ce mă înnebuneşti ? Nu.Nu vreau să ştiu Eşti atât de nebun când taci , când mă sorbi din priviri şi nu mai rămâne nimic din mine, când îţi invadez mintea obsedant şi nu te opui. Ţine-mă în braţe până dimineaţă , până când aerul se va termina, până când voi pleca fără să-mi pese şi mă vei ruga să rămân! Pe spate...uşor. Mă săruţi ca la început, mă săruţi de sfârşit , de viaţă şi de moarte. Mă ameţeşti, mi-e sete , mi-e cald , mi-e dor...la dracu.

o clipă.

     Mi s-a făcut dor şi am aprins ţigara încet, hotărâtă să-mi scurtez viaţa din nou, ca în acele nopţi în care pe buze-mi stătea otrava lui şi pe gât tatuat sărutul nocturn ,fugitiv. Arde , se stinge uşor , cu emoţia sfârşitului. Prin fum şi miros ars , îl văd pe el înlocuit de senzaţia necunoscutului. Oricât încerc să ascund nemurirea , să o uit şi să-mi văd de viaţă , imaginea lui m-a marcat. Corpul mi-e nebun după o clipă de aer iar inima-mi tânjeşte. Am lăsat trecutul să petreacă singur, l-am abandonat pe tejgheaua mini-barului din apartamentului visului iar el a acceptat, l-a păstrat acolo printre toate paharele băute în acea seară. Mă cunoaşte de atât de puţin timp încât mă vede perfectă , mă iubeşte, mă vrea şi-mi oferă căldură nemernică pe care din frica de a nu mă pierde iar în faţa eşecului , mi-o arată necondiţionat iar eu o refuz . Nu-mi plac îmbrăţişările lui , îi arată slăbiciunile mai mult decât o fac ţigările de care s-a apucat recent , tot din vina mea.
  -Îmi pare bine că te-am cunoscut acum , când aveam nevoie de tine. 
 - Mâine îţi vei dori să mă uiţi , să nu-ţi aduci aminte numele meu şi nici să-mi mai iubeşti chipul. 
  Nu are nevoie de nimic , de nimeni , de nici un motiv pentru care să-mi sechestreze imaginea în mintea lui inocentă , cu care-mi place să mă joc târziu când e mult prea obosit să mi se împotrivească. Aş fugi dacă nu aş şti că pot să-l fac să mă urască , dacă n-aş şti că e conştient că nu mă va avea vreodată , dacă nu aş şti că am nevoie de el ca să supravieţuiesc , dacă nu m-ar durea încă fiecare parte din corp şi dacă nu aş uita de mine de fiecare dată când mă sărută apăsat , după care se retrage indiferent.Aş fugi dacă nu aş şti că eu nu mai pot să iubesc.  Încă puţin şi totul va fi schimbat, mai trag un fum , îi mai privesc ochii goi şi mă arunc în marea mea , în adăpostul gândurilor nebune. 
- Să nu te îndrăgosteşti de mine ! 
    Ţigara îmi lasă un gust amar , buzele mi-s însângerate , imaginea putredă a iubirii îmi revine în minte cu fiecare înghiţitură dăunătoare . Vreau să mă înec , să simt gustul mării , să mă iubească aşa cum doar ea poate. Mă pierd printre figuri cunoscute şi oricât m-aş minţi , asta e viaţa mea şi-mi place. Îmi place să-l văd mereu acolo , pregătit să mă ajute dacă m-am ameţit prea rău sau să-mi ofere din nou geaca lui neagră în caz de mi-e frig . Îmi place să ştiu că în mintea lui nu sunt decât eu , că mâinile lui nu mai ating nici un corp , că hainele îi miros a mine , că nu simte decât gustul meu , că deşi îl înnebunesc , mă înţelege. Îmi place că mă sărută pe frunte înainte să plece , că îmi venerează privirea deşi ştie că ascunde atât de multe păcate, de vicii şi de secrete . Pur şi simplu .
  

printre sticle .

 

când începutul are un miros mai dulce decât al unui parfum scump 

     M-am încărcat cu speranţe şi mi-am prins părul cât mai strâns într-o coadă fină , mi-am luat tocurile şi un zâmbet timid şi am plecat spre  visul care mi-a deranjat nopţile în ultima vreme.  Am pierdut trecutul , l-am abandonat în sângele lui , nemairămânându-mi decât iluzia perfecţiunii. Azi mă îndrept ameţită după nopţi grele spre ceea ce sună bine , miroase bine , spre cel care se joacă mai mult decât trebuie , spre cel care are nevoie de un antrenor perspicace , trecut prin meciuri. E tot un miraj , tot un vis al cărui fir narativ are mai multe conotaţii. Plin de răutate , de răzvărtire , de răbdare şi de răzbunare , îmi conturează divin linia corpului şi-mi şopteşte poveştile tuturor femeilor care i-au trecut prin pat , pe care le-a abandonat inuman după momente perfecte. Îmi place să-l ascult vorbind , să-i simt vibraţia toracelor aproape de urechea mea şi să-i ghicesc bătăile inimii . Deşi ştie că nu va fi nimic decât încă un suflet peste care sunt nevoită să trec , îmi zâmbeşte în fiecare dimineaţă udă şi-mi sărută fruntea ocrotitor. Cât mi-aş dori să nu fiu aşa , să nu îl târăsc prin cicatricile mele şi să nu îi urăsc bunătatea din ochi.