Poemul tău

    Te-am cunoscut din întâmplare şi mi-a plăcut . 

     Ţi-am desenat de multe ori portretul în gând

    Până când mi-ai dăruit primul sărut tremurând 

      Şi m-ai luat de mână , cu ochii mari şi tăcut 

   

        Aveai mâini fine , cu care mi-ai conturat trupul 

Cu care mi-ai şters lacrimile după ce ai aprins focul 

Miroseai a primăvară , a copil ascuns de lume 

Şi ai fost al meu prin amintiri , muşcături şi glume 

 M-ai învăţat să zâmbesc în faţa dezastrului

şi să nu uit că eu sunt clipa dintre iubire şi ură

Să nu uit să dau frâu liber mereu copilului 

şi să mă gândesc la tine în fiecare seară 

Am  fost tot ce-ai avut mai bun în tine 

Ai fost tot ce-am avut mai înfectat în mine

Am adormit îmbrăcată în cămaşa ta 

cu care acum o îmbrăţişezi pe alta 

Acum înveţi alte suflete să zâmbească 

să urască , să râdă , să plângă sau să trăiască

N-ai fost decât creatorul unui univers

şi ţi-ai bătut joc de creaţia ta , prin rimă şi vers 

N-ai scris niciodată despre iubirea noastră 

Pentru că nu ai învăţat încă să o preţuieşti 

Acum ,iubitule, îmi urăsc inocenţa proastă 

şi îţi doresc să înveţi cât mai repede să creşti. 

Îmi iau tocurile , sentimentele , privirile şi plec 

Să nu aştepţi din partea mea respect 

Îţi mulţumesc şi atât însetată de ură 

poate mâine voi muri după sărutul tău plin de cianură 

N-ai să mă uiţi curând , ştii asta 

oricâte ţi-ar mai trece prin pat 

doar una ţi-a pus capac.

p.s. nu mă pricep la poezie, un capitol închis - doar aşa pot vorbi pe limba ta iubitule.