lucruri fără sens

  Dacă pământul ar putea vorbi ţi-ar spune toate păcatele făcute pentru tine. Ţi-ar spune câte femei şi-au stors lacrimi  sau câţi bărbaţi au fost părăsiţi pentru tine-  tipic femeilor înnebunite după bărbatul puternic care le poate oferi orice. Ţi-ar spune câte m-au blestemat, câte mi-au dorit moartea şi câte încă o fac. Şi nu există definiţia ta. M-am gândit mult şi nu iese nimic . Tu nu poţi fi definit, la fel ca dragostea sau ura. Tu eşti ambiguu , eşti fără sens, eşti fără culori sau idei. Tu nu însemni nimic . Nu eşti decât sprijinul femeii , pregătită să-ţi fie supusă pentru tot restul vieţii. Nu eşti decât cel care se dezlănţuie violent pentru nimicuri . Nu eşti decât un simplu om cu concepţii invechite. Şi totuşi , aşa neînsemnat şi fără scânteie , reprezinţi visul femeilor din cercul tău de prieteni . Toate te vor, până şi prietenele mele, şi prietenele prietenilor tăi. Eşti genul de bărbat pentru care toate şi-ar uita viaţa doar ca să-ţi facă pe plac.
    Eu, eu sunt ceea ce mereu am vrut să fiu. Reuşesc să-mi analizez mişcările , să-mi fiu propriul psiholog. Am învăţat să trăiesc singură, să mă înţeleg cu cea mai mare temere a mea. Eu accept, ea mă evită. Sunt genul de femeie ce trăieşte pe principii inexistente, inventate pe moment ca scuze sau ieşiri din tipar. Vorbesc mult, mănânc încet şi urăsc bărbaţii ca tine. Sunt poate singura ce nu te iubeşte pentru părinţii tăi sau pentru statura ta. Sunt cea care îţi adora buzele şi ochii doar pentru că erau imperfecţi . Nu mi-ai plăcut niciodată elegant. Îmi placi răvăşit, surprins în cele mai proaste momente . Îmi placi când fumezi sacadat şi încerci să îmi atragi atenţia, când transferi sentimente prin blestematul ăla de fum ce-mi umbla prin plămâni din cauza ta.
  Suntem oameni care greşim şi ne scuzăm des, pentru a ţine flacăra aprinsă . Suntem pe ramuri diferite în acelaşi copac, sub acelaşi cer în mijlocului aceluiaşi univers. Şi ne place sau îmi place. Nu te mai cunosc decât prin amintiri , decât prin vremea petrecută tăcuţi sub teiul rupt dintr-o poveste. Ce frumos suna de mult , iubire sub teiul de pe scări , azi mă irită şi mă face să realizez că totul e o prostie repezită ca un animal fără şira spinării.
   Povestea asta moare în fiecare zi şi se zdrobeşte violent de fiecare părticică de orgoliu nemărginit. Sunt lucruri de spus noaptea târziu , la o ţigară , uitând de noi şi de lume.  Te aştept ?