puncte. puncte. puncte.

   03:01 am. Sâmbătă . Ascunsă într-un colţ de casă învăluită de spiritul pierdut al inimii de piatră.

    Întinsă pe spate , îmi ascult gândurile certându-se sever şi tac. Încă tac.Încă îmi ţin sufletul între pereţii ce pulsează sânge-n vene . Am început să cred că trebuie să uit, neapărat. Printre picături fierbinţi pline de slăbiciune , printre milioane de senzaţii ascunse în fumul gros , prin gesturi sacadate şi cuvinte veninoase, îmi privesc ultimele luni din viaţă cu ardoarea străină a sfârşitului. Sunt hotărâtă să trec mai departe, focul s-a stins şi dragostea s-a sinucis. Acum 19 luni , 26 de zile şi 21 de ore mi se dicta minuţios povestea de dragoste vieţii mele despre care m-am hotărât să nu spun decât atât :  pură întâmplare şi poate joaca unei adolescente ameţite de febra vârstei. Sunt fericită , am iubit mult şi sincer. Acum nu urăsc, nu cer explicaţii ci pur şi simplu accept . Voi fi judecată de asta mai târziu , acum vreau să sângerez în liniştea melodiilor ce îmi aduc aminte de el. Restul nu mă mai interesează.
    Ştiu. Nu te voi uita, însă nu voi recunoaşte niciodată. Condoleanţe sufletului tău pur, acum e mult prea negru de la tutunul cu care mă resemnez şi eu. Am învăţat destule, încât să ştiu că nu mai trebuie să îţi mulţumesc că ţi se urcă la cap.
    Încă una şi mă culc. Mi-e somn.