la ţărmurile cerului

  

  ...eu pe o margine de stele , el pe cealaltă . Ne-am privit în ochi îndelungat. Şi-a ridicat mâna stângă sfios şi m-a chemat la el . Inima nu-mi dădea semnale , raţiunea fiind singura pe care corpu-mi slăbit de vise o mai putea asculta. Însă cu stăpânirea unui suflet temător de sentimente amare , mi-am aplecat capul în semn de neştiinţă. El, cu zâmbetul pe buze, conştient de neputinţa unui răspuns promt pe care o anticipase , şi-a ridicat ambele mâini şi mi-a desenat trecutul folosindu-se de milioane de şiretlicuri . Mi-a răvăşit gândurile şi împlinit de gestul victorios mi-a mărturisit cuvinte prin privirea cu care m-a cucerit pentru prima dată. Mintea-mi încetase să se mai zbată , focul stabilindu-se în mijlocul fiinţei mele. 

   Prin mâinile lui îmi treceau acum fiecare fior al unei iubiri adolescentine , fiecare eşec zbuciumător , fiecare gând ascuns în adâncul inimii de piatră , greu de străpuns. Erau lucruri impunătoare, lucruri ce m-ar fi distrus într-o clipită dacă altcineva le-ar fi ştiut , lucruri de care s-ar fi putut oricând folosi pentru a mă arunca în prăpastie alături de orgoliul meu puternic. I-am simţit mâna plimbându-se din nou prin părul meu , fără consecinţe. Poate ar fi fost altfel , mă tot gândesc, dacă acceptam să-i desenez din nou perfecţiunea însă încă o dată , corpul nu m-a ascultat. Nu ştiu să desenez, trist. Am sperat de atâtea ori că o dată şi o dată în mine se va naşte speranţa unui artist dar gândul începe să se îndepărteze, încep să accept că nu sunt decât o muritoare fără graniţe , fără limitele unui univers nesfârşit. Poate ar fi trecut cerul şi s-ar fi înecat în marea de stele pentru sărutul meu dacă aş fi ştiut să ridic măcar un deget atunci când el avea , vinovat mâinile ridicate în înalţimi. Eu, ca un copil prost, speriat de ceea ce implică iubirea, mi-am plecat capul şi am hotărât să mă accept. El , ca un brav luptător ce a pierdut lupta dar nu războiul , a tăcut. Şi încă tace , deşi tăcerea lui e cea mai sublimă dovadă de iubire. Nu judecă decizia de a-mi trăi trecutul în mrejele prezentului ci doar iubeşte speranţa unui viitor împreună. Şi-mi place , mai mult ca oricând.