Mărturisesc.

Şi da, plănuiesc să iert şi să uit

Să iert cât de oarbă am fost şi să te uit.

P.S. Caută-ţi sufletul sub tocurile mele!

prima noapte fără el

      Mi-a lipsit. A fost greu. Am uitat că sunt femeie , că tocurile mele mă aşteaptă să o iau de la capăt şi că trebuie să ţin capul sus. Am plâns cum n-am mai făcut-o niciodată şi mi-a lipsit. Am stat cu telefonul în mâna ore întregi sperând să am curaj să-l sun dar n-am făcut-o. Mi-am îngropat dorinţele înăuntru amintirilor. M-am frământat toată noaptea. N-am dormit. În câteva ore plec din oraş . Mi-aş dori să mă aştepte în gară şi să îşi ia adio cum trebuie. Dar nu se va întâmpla asta aşa că sper degeaba. Îl iubesc şi îl urăsc enorm în acelaş timp. Mi-a furat doi ani din viaţă cu o nesimţire nonşalantă. Cred că aşa va fi mai bine. Nu mai sunt eu , nu mai gândesc normal. Ochii îmi sunt umflaţi şi negri de la rimelul curs . Buzele îmi sunt uscate. Mă doare inima şi îmi sângerează sentimentele . Dar cui îi pasă? Cui îi pasă că mă frământ cu fiecare sms netrimis şi că mintea-mi stă numai la el ? De ce nu înteleg o dată că nu mă iubeşte , că s-a prefăcut perfecţionist atâta  timp  ? De ce nu-mi concep viitorul fără el?
    A fost o noapte neagră şi seacă plină de amintiri în care mi-am denaturat fiinţa şi m-am transformat necondiţionat. Sunt rece. Sunt o criminală , aseară mi-am omorât ultima fărâmă de om din mine.

Poemul tău

    Te-am cunoscut din întâmplare şi mi-a plăcut . 

     Ţi-am desenat de multe ori portretul în gând

    Până când mi-ai dăruit primul sărut tremurând 

      Şi m-ai luat de mână , cu ochii mari şi tăcut 

   

        Aveai mâini fine , cu care mi-ai conturat trupul 

Cu care mi-ai şters lacrimile după ce ai aprins focul 

Miroseai a primăvară , a copil ascuns de lume 

Şi ai fost al meu prin amintiri , muşcături şi glume 

 M-ai învăţat să zâmbesc în faţa dezastrului

şi să nu uit că eu sunt clipa dintre iubire şi ură

Să nu uit să dau frâu liber mereu copilului 

şi să mă gândesc la tine în fiecare seară 

Am  fost tot ce-ai avut mai bun în tine 

Ai fost tot ce-am avut mai înfectat în mine

Am adormit îmbrăcată în cămaşa ta 

cu care acum o îmbrăţişezi pe alta 

Acum înveţi alte suflete să zâmbească 

să urască , să râdă , să plângă sau să trăiască

N-ai fost decât creatorul unui univers

şi ţi-ai bătut joc de creaţia ta , prin rimă şi vers 

N-ai scris niciodată despre iubirea noastră 

Pentru că nu ai învăţat încă să o preţuieşti 

Acum ,iubitule, îmi urăsc inocenţa proastă 

şi îţi doresc să înveţi cât mai repede să creşti. 

Îmi iau tocurile , sentimentele , privirile şi plec 

Să nu aştepţi din partea mea respect 

Îţi mulţumesc şi atât însetată de ură 

poate mâine voi muri după sărutul tău plin de cianură 

N-ai să mă uiţi curând , ştii asta 

oricâte ţi-ar mai trece prin pat 

doar una ţi-a pus capac.

p.s. nu mă pricep la poezie, un capitol închis - doar aşa pot vorbi pe limba ta iubitule. 

pentru că sunt femeie

 

   Sunt mândră! Eu sunt furtună şi ploaie , minune şi catastrofă , iubire şi ură . Eu am gene lungi şi mâini fine , ochi mari şi voce caldă . Eu pot cânta , pot zâmbi oricărui bebeluş , pot îmbrăca haine strâmte şi colanţi. Pot purta tocuri şi rochie . Eu pot ameţi mintea oricui , pot minţi dulce fără prejudecăţi.  Eu pot iubi o singură persoană , sperând să îi schimb defectele înainte să mă îndrăgostesc de ele. 

   Şi tu trebuie să mă iubeşti . Pentru că eu sunt totul tău, pentru că fără mine ai fi nevoit să înveţi să trăieşti singur. Pentru că fără mine ai fi ţinut în viaţă doar de aparate. Pentru că fără mine nu ai exista , nu te-ai naşte , nu ai muri - străpuns de dor. Pentru că m-ai recunoscut când mi-ai privit ochii verzi , m-ai recunoscut ca fiind femeia care îţi va da bătăi de cap , cu care vei adormi în gând , pe care nu o vei uita niciodată . Merit orice, doar pentru că rujul meu stă pe buzele tale şi pentru că încă te mai gândeşti la cât de părinteşte îţi mângâiam creştetul capului ultima oară. Mă iubeşti pentru că sunt femeia care te-a făcut să gândeşti diferit , care te-a făcut să o cunoşti şi să o adori în cele mai urâte momente. Pot face orice ! Şi tu poţi face orice cu mine. Sunt femeia potrivită pentru că dimineaţa îmi stă parul aiurea şi sunt morocănoasă , pentru că te-ai îndrăgostit nebuneşte de inocenţa specifică unei criminale.Eu sunt cea pentru care ai gătit, ai plâns , ai cumpărat flori şi ciocolată , ai făcut naveta să o vezi , ai călcat peste cadavre. Eu sunt cea care iubeşte nebuneşte faptul că eşti al meu !

     Doar eu am ceea ce îţi lipseşte. Fii fericit că m-ai găsit. 

     Ţi-am spus de la început. Sunt egoistă!

Nervi

Îmi vâjâie gândurile ce se amestecă haotic în mijlocul realităţii mele 

Nu mai vreau amintiri dureroase , nu mai vreau să depind de altii 

Sunt eu , ceea ce nimeni nu poate fi

Sunt cea care te adoarme noaptea cu un simplu Te iubesc spus dulce

Sunt cea care te trezeşte cu cel mai complex Bună dimineaţa

din toate femeile care ţi-au trecut prin viaţă , prin pat

Sunt ultima fărâmă de respect din tine,  şi asta voi rămâne

N-ai învăţat niciodată cum să vorbeşti cu un suflet 

Ai fost doar o iluzie după care voi suferi câteva săptămâni , luni, ani sau secole

Inimă de piatră , acum pot spune sincer că tu pentru mine nu eşti decât 

trecutul.

prea mulţi oameni au murit pentru nimic.

 

   E război de doi ani câineşti . Mă lupt cu mine, cu celălalt eu , adică cu tine. Arunc cuvinte îndemnată de nervi , avântată în universul trist al unui sfârşit tragic. Cică toţi avem un destin , o linie dreaptă pe care El o ia şi o curbează după bunul plac , sperând că prin orice ar trece propietarul curbelor să ajungă mândru la porţile , păzite straşnic de entităţi sfinte. Nu, nu încerc să mă descopăr , nu încerc să mă mântuiesc. Păcatele mele n-ar încăpea pe lista cu răutăţi şi m-am obişnuit cu asta. Dacă toţi avem povestea scrisă , înseamnă că asta e povestea mea. Aşa s-a vrut să fie.  

  E război de doi ani câineşti . Mă lupt cu iubirea pentru tine . Mi-am imaginat de multe ori bătrâneţea afundată în amintirile tinereţii . Mi-e frică să te pierd şi sunt în stare să o recunosc. Mă căiesc , nu? Nu îmi pot imagina cerul fără stele sau lumea fără iubire. Totul constă în iubire, până şi existenţa lumii mele. Tu ai creat-o, n-ai voie şi nici opţiunea să renunţi. Eşti obligat să rămâi în mijlocul decorului care-ţi stă ca tron , ca altar , ca omagiu. Mi-e frică să fiu singură şi să mă înec în amintirile cu noi , cu zâmbetele speciale şi atingeri umane, rămaşi pe crestele euforiei , linşaţi de catastrofala respiraţie a celuilalt. Mi-ai lipsi enorm... aşa cum îmi lipseşti acum. Nimeni nu ştie nimic. Nici măcar marea nu mă mai cunoaşte.... Umărul tău mereu va fi al meu , cu toate că sună atât de stupid. 

   E război de doi ani câineşti. Mă lupt cu fericirea . Mă lupt în mii de moduri , mă lupt în tăcere , în pace , în neştiinţă , renunţ , învii , mor. Toate au mersul lor firesc în viaţă. De la cafeaua de dimineaţă până la marile decizii ce ne marchează viaţa sec , trecând mai repede decât ne imaginăm. E ciudat să ştiu că depind de alţii , că existenţa mea a depins de alte două inimi îndrăgostite care şi-au propus viitorul împreună dar care nu a fost să fie. Mi-e atât de frică uneori de soarta altora. Nu mi-aş dori să fiu ca ea, care a trecut prin prea multe. Nu mi-aş dori să fiu ca el , care a trecut prin prea puţine pentru câte a făcut. Dacă aş fi stăpânul tuturor , doar pentru o zi , aş pedepsi păcatele printr-un singur mod : i-aş lăsa să ştie că eu le cunosc fiecare parte întunecată şi că aş putea oricând să o descopăr în toată splendoarea . Fericirea mea constă în zâmbetul altcuiva. Dacă inima celui de lângă mine pocneşte de fericire sau doar zâmbeşte timid , atunci sufletul meu şi-a câştigat dreptul pentru încă o dată de a-mi susţine viaţa pe acest pământ. Mi-aş dori să visez mai des , pentru că asta înseamnă fericirea: să visezi cu ochii deschişi când sufletul a adormit plângând. 

    E război de doi ani câineşti. Mă lupt cu distanţa. Mi-a furat mii de momente în care totul putea fi invers, când totul putea fi dulce , când totul putea avea culoare , când totul meu trebuia să fie El, Ea şi toţi ceilalţi care îmi împrospătează existenţa. Dacă pui un cerşetor să aleagă între fericire şi avere , răspunsul te-ar uimi . Încearcă! Ieşi în lumea realităţii şi întreabă-ţi aproapele nefericit şi află răspunsul.  Distanţa mi-a furat iubirea, distanţa mi-a furat căldura părintelui , distanţa mi-a furat îmbrăţişarea mută prietenească. Distanţa a câştigat lupta, dar nu şi războiul. 

   E război de doi ani câineşti...dar n-am aflat nici până acum. Cine pune stop şi face pace când războiul ne ţine în viaţă? ....mă ţine în viaţă.

   

  

vis sau realitate

 

  Plouă. Noi ascunşi sub un acoperiş , furându-ne săruturi grave. Mi-ai lipsit iubitule , mi-ai lipsit atât de mult încât destinul s-a hotărât să mi te aducă . Nu era nimic între noi , nici vorbe , nici gânduri , tăcere şi sărut.  Te-am simţit mai aproape ca oricând . Ţi-am inspirat sufletul adânc în plămâni şi eram gata să nu mai respir de frică să nu pleci iar. Mi-ai furat plăcerea de a te ţine în mine cu preţul vieţii . Ai vrut să mă ţii lângă tine şi ţi-a reuşit. Am vrut să rămâi lângă mine dar nimic nu a mai avut sens. M-ai privit şi am râmas mută de întunericul din privirea ta. Macabru , îmi cereai sufletul pentru totdeauna. N-am ezitat . M-am întins pe spate , lăsându-mi corpul în mâinile tale. Te-ai jucat dureros pe coastele mele şi mi-ai tatuat iubirea pe spate atunci când te-ai hotărât că merit . Aşteptasem momentul , la fel şi tu. M-ai vrut şi mi-ai strâns sufletul în palme ca să fii sigur că totul e conform scenariului. Mi-era atât de dor de tine iubitule..

Ai plecat ascuns în mijlocul fiinţei mele ce te striga animalic. Te vreau aici.. cu mine mereu.