slăbită de realitate

   Mă simt străină de toată povestea scrisă cu grijă de către destinul necruţător astfel încăt viaţa să ne fie mai complicată dar totuşi mult mai simplă decât dacă am fi fost proprii creatori. Am rămas strigând în mijlocul ploii după puţină căldură specifică iubrii lungi fără regrete. Nu a venit nimeni nici măcar atunci când animalul din mine s-a dezlănţuit frustrant , nici măcar când în ultimile momente de slăbiciune adâncă eram gata să mă descopăr în splendoarea goliciunii de păcate surde . Am avut nevoie de lumina unor ochi miloşi doar ca să mă vegheze şi de braţele calde ale unui corp străin acum , al meu cândva. N-am înţeles niciodată de ce ne este dată iubirea dacă nu ştim să o preţuim, să o descoasem , să o tăinuim, să o păstrăm. Sunt doar o muritoare dependentă de suflarea inimii , cu ochi de pisică şi suflet de gheaţă. Te-am căutat cu lacrimi în ochi să îmi dai ultimul strop de speranţă şi tu nu ai făcut decât să te ascunzi, să mă acuzi...Nu te condamn pentru nimic aşa cum nu mă condamn decât pentru simplul fapt că am cerut prea mult. Aş fugi pământul întreg doar ca să fiu la capătul drumului aşteptată de fericire cu un buchet de orhidee.




 

Mi-e dor...

     Când eram mică mi-am promis că voi conduce lumea şi că îmi voi schimba destinul atunci când voi creşte mai mare . Uite-mă : am crescut , am trecut prin lucruri prin care nu aş fi vrut să trec şi n-am schimbat nimic. Sunt la fel de naivă , la fel de uşor de manipulat. E trist să realizez acum că ceea ce trebuie să fac nu ţine de mine, ci există factori care mă influenţează mizerabil de legal. Acum îmi doresc să fiu din nou copil şi să îmi retrag dorinţa , să îmi doresc să fiu doctor sau oricum .. ceva mai uşor. Dar nu se poate , sunt obligată să joc până la ultima carte fără ca măcar să banuiesc ce se va întâmpla mâine , fără să ştiu dacă voi mai fi fericită ca ieri sau dacă rămân la fel ca azi , plină de gânduri şi remuşcări. Cât de uşor era să părăsesc locul de joacă atunci când eram supărată , acum rămân cu furtuni de sentimente , cu mii de întrebări şi lovituri fatale. Aş vrea să fiu copil din nou , să sper, să mint şi să fiu certată de ai mei , să râd cu poftă , să joc acele prostii care nu aveau nici o noimă , să mănânc pe săturate fără să îmi fac griji că mă îngraş , să pot să mă murdăresc de nisip şi să nu fiu supărată. Ştiu că toţi avem dorinţe - am fost învăţată că un om cu dorinţe e un om viu - dar una există în fiecare trup zdrobit de realitatea crudă din clipele sălbatice,  pe care le petrecem fiind dezamăgiţi de cineva sau de ceva , şi anume să fim din nou copii. Nu cred că pe acest pământ se află o persoană care nu şi-ar dori să reia de la capăt povestea , măcar să schimbe o decizie luată la nervii de copii într-o ceartă stupidă. Da, e adevărat că în fiecare suflet obosit se găseşte acel copil nemuritor însă sunt foarte puţini cei care reuşesc să profite mârşav de magia acestuia cu toate că este singurul lucru care ne diferenţiază unul de celălalt . Îmi doresc pentru o clipă , pentru o oră sau un minut să fiu din nou copilul protejat de lacrimi şi durerea realităţii crude de către părinţii ce o dată de mult , erau şi ei fericiţi împreună.

      Din păcate slăbiciunea mea este singurătatea dar încep să mă obişnuiesc cu ea , mai mult sau mai puţin....

Morală

      Sunt înconjurată de măşti groaznice, macabre , triste . Se pare că nu am nici o şansă de scăpare, nici măcar tu n-ai reuşit să mă salvezi . Am învăţat că lumina sufletului nu există şi că e doar o iluzie optică a unei atitudini complexate dar libere. Am reuşit să văd că nu sunt înţeleasă ci doar ascultată , că nu sunt demnă de cuvinte , că liniştea valorează de milioane de ori mai mult decât un strigăt de ajutor.  Cine i-a dat voie soarelui să îmi mănânce stelele ? Nu e corect.

Dor de liniste

Am început să scriu din inimă , din adâncul fiinţei mele 

    Îţi simt sângele in mine , ochii in minte , amprenta pălmilor tale pe sufletul meu . Mi-e de ajuns. N-am vrut să trec mai departe , să cer mai mult pentru că n-am ştiut niciodată să mă comport frumos cu iubirea cuiva . Am uitat cum e să nu mai ştii de nimic , cum e să nu îţi mai pară rău după persoanele care ţi-au făcut atât de mult rău. Aproape că mi-a intrat în reflex să cred în cineva . Sunt atât de inocentă  sau atât de proastă încât am încredere în visele altora  . De când a plecat ea , mi-am promis că nu voi mai crede în prietenii care promit multe . M-au marcat multe lucruri toată viaţa mea dar tot aceleaşi lucruri fără minte fac, încă sunt condusă de instinct şi de sentimente iar asta îmi face prea mult rău. Îmi doresc să fiu iubită aşa cum iubesc şi de cei pe care îi protejez , de cei cărora nu le vreau decât binele.

    Şi ştiu că nu voi schimba niciodată lumea , că răutătatea va persista continuu , că vor mai fi fiinţe ce vor şterge amintirile cu mine . N-aş şti să trăiesc mai singură de atât.

  

Pentru Pumpkin Pie !!

Acest video este special pentru Pumpkin Pie  ! Nu pentru ca ar face aluzie la ea sau asa ceva , ci pentru ca pur si simplu sper sa o amuze. Cum m-am gandit sa i-o "dedic" ei ?! Pai , pe blogul ei sunt niste videoclipuri destul de amuzante si cand l-am vazut pe asta primul lucru la care m-am gandit a fost ea. Eu am ras , am facut glume , m-am speriat , am orbit , mi-am revenit si acum vi-l impartasesc si voua !! Sper sa va amuze !

Si pentru ca se numeste Larisa , are 19 ani si ii plac calatoriile poate ma voi gandi sa fac un casting cu numele : Caut prieten si nu gasesc!! :))

Despre mine sau despre încrederea în sine

        Dacă mă pui să îţi vorbesc despre iubire , despre ură , despre el sau despre răsărit , nu mi-ar ajunge timpul din clepsidra pe care o ţii pe noptieră , primită probabil cadou de la cineva neinspirat. Despre mine n-am putut niciodată să vorbesc cu nonşalanţă , să spun că sunt imperfectă. Mai imperfectă decât poţi crede.  Am păstrat aparenţele deşi orice purtător de coloană vertebrală ştie că în majoritatea cazurilor aparenţele se dovedesc a fi doar aparenţe. Nu ştiu dacă am fost oprită vreodată să mă afirm , să ridic mâna spre cer în semn de speranţă . Vorbesc despre speranţă , deşi am motivele mele să nu o agreez , pentru că am fost informată că mereu trăim cu ea fie că vrem , fie că nu , fie că ştim , fie că nu . Mă iubesc pentru ceea ce sunt , pentru că totul e vag şi întunecat dacă nu te regăseşti şi nu ai încredere în tine . Mă iubesc , nu ţin la mine , nu mă protejez exagerat şi nu am grijă de tenul sau de mâinile mele . Pur şi simplu îmi iubesc sufletul , inima şi sentimentele.  Da , am defecte , o grămadă dar m-am obişnuit cu ele . Am încetat de mult să mă consider cel mai mic om de pe pământ , deşi la înălţimea mea ar fi fost un pleonasm , iar asta m-a ajutat să trec peste dezamăgiri mult mai uşor.  N-am regrete , sunt la început de drum , am timp să îmi fac idei , probleme sau să îmi pun întrebări esenţiale precum de ce trebuie să pierdem ceva ca să realizăm că este important. Deocamdată , reuşesc lejer să vorbesc despre el , ca o oază a imaginaţiei mele , dar şi despre ea , ca o amintire dureroasă .
      Am mii de defecte . Mă trezesc târziu , mă culc târziu , mănânc ciocolată , ignor sfaturile pe care le consider că nu sunt destul de bune , vorbesc mult , am un râs zgomotos ( de care te poţi îndrăgosti uşor , dar pe care ajungi să îl urăşti cu timpul pentru că devine ironic ) , n-am prieteni  , urăsc şi mint ( nu contează scopul ? ) . Aşa cum el mă iubeşte de atât de mult timp , aşa mă iubesc şi eu , deşi iubirea mea e mai recentă.
    Nu mă întreba niciodată de ce fac un lucru , pentru că îmi urmez sentimentele de cele mai multe ori şi uneori chiar îmi iese. Nu sunt o persoană calculată care să îşi aranjeze gândurile , chiar dacă la decizii importante asta ar trebui să fac . Mă iubesc aşa cum sunt dar urăsc persoanele care mă îndeamna sa fiu eu , iar după mă judecă aspru.
      Sunt cine vreau să fiu , când vreau să fiu şi cum vreau să fiu !
                         

Piesa zilei :  Alexander Rybak- "OAH"