priveşte-mă cum dispar

        În seara în care te-am alungat m-am înecat în vicii până a doua zi şi te-am ucis de nenumărate ori pentru fiecare oră petrecută împreună. Cum poţi , după atât timp să îmi spui că îţi era dor de mine ? De mine cea altfel , cea care era în stare de orice pentru un moment de fericire , cea care călca peste cadavre pentru simplul tău zâmbet , pentru simpla ta prezenţă , cea pe care ai îngropat-o cu muzică mută acum mult timp... Nu înţeleg cum fix după 3 săptămâni oficiale te întrezăreşti printre gânduri aglomerate , după zeci de nopţi nedormite în care îmi doream să suni . Cum dracu după atât de mult timp , după minute în şir în care-mi ştergeam masca falsă scursă pe obraji vii şi-mi spui cu o nonşalanţă nebună că sunt frumoasă ? Mi-ai distrus fiecare părticică umană din corp şi totuşi pentru tine nu a avut nici un sens. Ai fost acolo , lângă mine , cu scopul de a mă duce acasă. Când îmi doream excesiv să te văd aşteptând să mă duci la siguranţă niciodată veneai . Acum ai fost , m-ai privit în ochi pentru prima oară după mult , după prea mult timp şi ţi-am zâmbit . Îţi purtam inelul şi fiecare amintire din cenuşă părea mai veche . Nu ţi-am mai simţit buzele şi parcă negrul de pe geaca ta te îmbătrânea  mai mult decât o făcuseră trecerea timpului . Nu ai mai trezit în mine aceleaşi sentimente şi nu mi-ai mai conturat fiinţa  cum o făceai de fiecare dată prin simpla prezenţă . Nu ţi-am recunoscut vocea, acea voce perfectă , bărbătească , acel lucru de care m-am îndrăgostit cu ani în urmă . Eram doi străini , prinşi în cursa destinului nenorocit. Şi te-am minţit, cu totul , de la prima privire până la ultimul cuvânt.
        M-am schimbat , oricât aş crede că nu am făcut-o . Te-aş fi sărutat, ţi-aş fi mângâiat pielea , ţi-aş fi prins mâna cu toate degetele, exact ca un cleşte , ţi-aş fi spus că te-am iubit mai mult decât meriţi şi că m-ai dezamăgit cumplit . În schimb , sufletul meu îşi răzbuna momentele în care stăteam sinucigaşă pe marginea trecutului . 
       Şi încă nu regret că îmi continui viaţa şi-mi trăiesc prezentul ca şi cum mâine lumea ar lua sfârşit.

cu sinceritate

 

Am făcut-o pentru fiecare sărut târziu , pentru fiecare privire mută , pentru fiecare îmbrăţişare caldă..

  Ca un semn de viaţă strig că mă doare , urlu de durere în timp ce îmi aduc aminte momentele petrecute împreună. Eu şi el , primăvară târzie , plimbându-ne pe mijlocul străzii sub lumina tranzitului dintre zi şi noapte.. Nu voi putea uita vreodată ţipetele crunte şi totuşi atât de dulce " te iubesc!" . Mă trec milioane de senzaţii , urăsc să sfârşesc prin lacrimi şi să nu pot concepe că totul se termină . Corpul iubeşte durerea, mă târăsc greu peste amintiri . Mă îmbăt în fiecare zi cu mirosul parfumului său , cu ochii lui mari şi negri , cu mâinile lungi şi fine, cu buzele pline şi la sfârşit de zi ajung dezarmată de gânduri şi raţiune , încercând să înţeleg că amintirile nu ţin loc de prezent. 

   Nici măcar nu te-am sărutat de sfârşit, nu ne-am îmbrăţişat puternic. Poate dacă mi-ai fi văzut ochii de care te-ai îndrăgostit , zâmbetul inocent pe care-l credeai mincinos... Mereu mi-ai plăcut când deveneai serios , când ochii tăi nu mai cereau săruturi pe gene ci atenţie diplomată , când mâinile ţi se împreunau cu scopul de a transmite seriozitate şi nu copilării , ca de obicei. 

   Nu ştiu de ce nu te vreau înapoi , poate pentru că te-ai schimbat mai mult decât aş fi putut vreodată să-mi imaginez că ai putea să o faci , poate pentru că ţi-e mai bine fără mine sau poate pentru că nu ai puterea de a mă căuta. Totuşi , urăsc distanţa , urăsc să te urăsc pentru cât de mult ţin la tine defapt . Eşti ca o ţigară aprinsă , ca un copac bătrân conştient de moarte , eşti totul meu dăunător , ce mă roade încet . 

   Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea şi nu îi regret. Ştiu că tu ai mai iubit, însă eu am fost la prima iubire ce mi-a conturat caracterul , în bine şi în rău. Mă gândesc la momentul în care ţi-am cunoscut părinţii , la sărutul ce avea scopul de a mă opri să mai deschid ochii , la primele lacrimi din ochii tăi când ai aflat că visul nostru s-ar putea termina brusc, la primul sărut dulce, la prima privire, la prima discuţie serioasă , la primul " te iubesc " şi doare.. 

    Am auzit că dacă dragostea noastră ar fi fost puternică şi adevărată , ar fi trecut peste orice. Eu cred că dragostea noastra e matură şi destul de puternică încât să înţeleagă că a fost destul . Mi-au trebuit 3 zile, după săptămâni întregi să  pot avea puterea să îţi scriu din nou , pentru ultima dată . Poate de mâine nu te voi mai iubi aşa mult..

Mărturisesc.

Şi da, plănuiesc să iert şi să uit

Să iert cât de oarbă am fost şi să te uit.

P.S. Caută-ţi sufletul sub tocurile mele!