imperfect II

 

-doi-

     Bob are părul închis în timp şi buzele mării. Ne cunoaştem de câteva milenii , am călătorit împreună printre stele şi am căutat fericirea în ură pentru a pierde timpul . L-am cunoscut când deja iubise şaisprezece primăveri şi avea aceiaşi ochi mari , mai negri ca părul . Ne-am întâlnit accidental , la o cafea scurtă dis-de-dimineaţă , după o noapte nebună în care şi-a pierdut fiecare părticică umană în părul sălbatic al unei copile . Era confuz , era sfârşit , era bărbatul pe care l-am iubit mereu. L-am privit mult , de la depărtare , până şi-a simţit fiinţa vegheată . Mi-a oferit cei mai dulci ochi şi cel mai adânc zâmbet . Ne-am apropiat , mi-a povestit cum că e prinţul tuturor dar că el nu şi-a trăit povestea , că îi plac vulturii şi că urăşte muzica proastă . Ne-am ascultat , eu ţipănd tăcere iar el aruncând întrebări fără răspuns.  Era târziu când , împins de frica unui alt ataşament fugitiv , a ieşit pe uşa cafenelei bătrâne din colţ . De atunci nu l-am mai văzut mult timp , poate încă jumătate de mileniu . Totuşi , l-am urmărit în visul tuturor femeilor ce i-au trecut prin aşternut , pline de speranţa unui viitor ce mai târziu avea să fie ucis de către nebunia acestui tânăr.

    7 martie , afundată în gândurile unei adolescente ameţite de mirosul cafelei îmbibat cu ţigările lungi aruncate într-un pachet pe masa de lângă , privesc pe jumătate goală de păcate , următoarea victimă . Roşcata cu unghii lungi perfecte şi un zâmbet cutremurător se aşezase timid lângă fereastra ce dădea spre lume. Bob , îndrăzneţ şi sigur pe orgoliul masculin , în încercarea de a o aduce în viaţa sa îi oferă o ciocolată caldă într-o cană roşie. Vânătoarea are nevoie de experienţă şi siguranţă iar Bob deţine câte puţin mai mult din fiecare. Pe chipul fetei se aştearnă liniştea dinaintea furtunii , dinaintea unui nou început . Perfect ! 

 - În speranţa că locul nu este ocupat , îmi permit să-ţi fur câteva secunde şi să-ţi complimentez culoarea ochilor albaştri ce-ţi scot în evidenţă părul atât de frumos. Ohh Bob , cuvintele îţi ies din torace atât de bine învăţate . Dacă nu te-aş cunoaşte , parcă m-aş îndrăgosti.

imperfect

 

unu

    Ai văzut-o pe stradă şi pentru prima dată-n viaţă ai simţit gustul inimii ce era gata să sară din piept , să te anunţe că ea e cea potrivită şi că dacă nu opreşti forţat timpul , vei pierde totul tău.  E frumoasă , e blondă şi are ochii mari albaştri , exact ca fetele din filmele la care erai obligat să te uiţi cu fosta. Părul lung îi încadrează special faţa , îi conturează trăsăturile fine iar gâtul perfect , păcătos , mormânt al săruturilor târzii, îţi fură privirea pentru milioane de secunde. Nu vroiai nimic de la ea , singura dorinţă era să o poţi privi . Mult şi neîntrerupt. În clipele acelea păreai un obsedat nemernic , ce dezbrăca femeile din priviri însă ea avea ceva mai spectaculos , mai fabulos , mai minunat şi mai perfect decât oricare femeie de pe strada, oraşul sau lumea asta. Buclele aurite se lăsau uşor pe umerii dezgoliţi. Era îmbrăcată cu o rochie neagră fără bretele , ce îi punea în evidenţă sânii şi talia . Părea o pasăre liberă , pregătită de necunoscut. Îşi mişca corpul nefiresc , un trup sculptat după tiparele acelei femei ideale . Rochia se termina puţin deasupra gleznelor ce păreau timide şi obosite de aventura prin care trecuseră de-a lungul vieţii .

   Te-ai apropiat de ea , fără să conştientizezi ,  vrând doar să o vezi mai de aproape. Nu ştii că femeile sunt mai frumoase de la depărtare , când sunt singure, când nu simt că sunt privite? Detaliile fac totul , Bob , detaliile fac răsăritul mai frumos decât apusul , la fel şi femeile. Mare greşeală că ai încercat să îţi împingi limitele dincolo de graniţa impusă de fostele iubite. Ai continuat timid , câte un pas spre cafeneaua deschisă non-stop pe marginea străzii din care se vedea marea albastră şi pură ca un tablou sălbatic al naturii , o forţă nebună calmată de valuri . Oamenii veneau doar pentru a citi o carte bună în faţa mării sau pentru a încheia afaceri , a cunoaşte alţi oameni , a bea cea mai bună cafea din oraş . Ea era singură la o masă din colţ din care putea privi toată strada ce se întindea până la intersecţia aglomerată de lângă cartierul celor înstăriţi şi marea. Se aşezase timid, nestingherit . Acum eleganţa picioarelor încrucişate o făceau şi mai frumoasă. De ce acolo ? Nu contează de ce. Era singură , putea aştepta pe cineva şi mai mult ca sigur nu era deschisă la o discuţie cu un necunoscut care se holbează de câteva zeci de minute analizându-i fiecare mişcare. 

   Într-un final , te-ai hotărât să aştepţi , să nu te arunci înainte ca până acum , nefiind pregătit pentru încă un eşec. Era doar o fată frumoasă , care ţi-a luat ochii inconştient. Să nu crezi că erai singurul. Până şi patronul cafenelei era atras de buclele aurite ale fetei şi a trecut toată comanda ca fiind din partea casei. 

  Bob,Bob,Bob. Uneori e mai bine să găseşti acel lucru simplu care să complice situaţia.