şi-ţi scriu iar

     Îmi lipsesc amintiri din album şi mă scufund spre început . Ţi-am urmărit paşii prin labirintul timpului , m-am furişat catatrofal prin toată fiinţa ta. Te-am descoperit brut , nefinisat , fără perfecţiune înşelătoare. Ştiu de ce îţi este frică , am degustat din fiecare slăbiciune până când , printre milioanele de femei ce ţi-au trecut pragul buzelor , mi-am văzut chipul încoronat de cuvinte şi sentimente în stare pură . Nu am înţeles nici până acum de ce eram înconjurată de toate acele slăbiciuni , de toate acele femei , de toate acele sentimente nespuse. Poate că tu, copil ce crede în nemurire, nu ştii să iubeşti cu corpul , nu ştii decât să simţi. Nu încerc să îţi găsesc scuze , eşti vinovat pentru sechestrarea unui suflet însetat în mijlocul universului .Trebuia să te ascult de fiecare dată când spuneai supărător că ce ştiu e destul , restul mă depăşeşte. O luam ca pe o tachinare a diferenţei de vârstă . Şi poate că e destul să cred că eşti perfect , că însemni ceva şi că nu vei fi niciodată o simplă amintire. 

     Am ajuns la declanşarea poveştii , după ce m-am învârtit haotic printre senzaţii , după ce m-am jucat cu inima ta , încercând să o ascund în buzunar , după ce am privit lumea prin ochii tăi negri şi mari , întregiţi de sprâncene arcuite , bărbăteşti . Am ajuns la buzele tale, la limita dintre iubire şi prietenie, la pragul către mister. M-am îndrăgostit de multe ori de vocea ta şi niciodată nu m-aş sătura să o aud , pe cuvânt de proaspăt omuleţ cu drepturi în ale iubirii. Buzele tale mă fascinează. Îmi spun atât de multe chiar şi când sunt unite. Totul porneşte de la un sărut tăcut pe margine de cer , unde totul e posibil şi nimeni nu ne stă în cale. 

     Te visez des în ultima vreme. Cred că e un semn . 

pentru că sunt femeie

 

   Sunt mândră! Eu sunt furtună şi ploaie , minune şi catastrofă , iubire şi ură . Eu am gene lungi şi mâini fine , ochi mari şi voce caldă . Eu pot cânta , pot zâmbi oricărui bebeluş , pot îmbrăca haine strâmte şi colanţi. Pot purta tocuri şi rochie . Eu pot ameţi mintea oricui , pot minţi dulce fără prejudecăţi.  Eu pot iubi o singură persoană , sperând să îi schimb defectele înainte să mă îndrăgostesc de ele. 

   Şi tu trebuie să mă iubeşti . Pentru că eu sunt totul tău, pentru că fără mine ai fi nevoit să înveţi să trăieşti singur. Pentru că fără mine ai fi ţinut în viaţă doar de aparate. Pentru că fără mine nu ai exista , nu te-ai naşte , nu ai muri - străpuns de dor. Pentru că m-ai recunoscut când mi-ai privit ochii verzi , m-ai recunoscut ca fiind femeia care îţi va da bătăi de cap , cu care vei adormi în gând , pe care nu o vei uita niciodată . Merit orice, doar pentru că rujul meu stă pe buzele tale şi pentru că încă te mai gândeşti la cât de părinteşte îţi mângâiam creştetul capului ultima oară. Mă iubeşti pentru că sunt femeia care te-a făcut să gândeşti diferit , care te-a făcut să o cunoşti şi să o adori în cele mai urâte momente. Pot face orice ! Şi tu poţi face orice cu mine. Sunt femeia potrivită pentru că dimineaţa îmi stă parul aiurea şi sunt morocănoasă , pentru că te-ai îndrăgostit nebuneşte de inocenţa specifică unei criminale.Eu sunt cea pentru care ai gătit, ai plâns , ai cumpărat flori şi ciocolată , ai făcut naveta să o vezi , ai călcat peste cadavre. Eu sunt cea care iubeşte nebuneşte faptul că eşti al meu !

     Doar eu am ceea ce îţi lipseşte. Fii fericit că m-ai găsit. 

     Ţi-am spus de la început. Sunt egoistă!

Concluzii

    Prima zi .

    Priviri ciudate care parcă mă scanau enervant , parcă păream cunoscută , parcă nu-mi era locul acolo. Bucurie, chip cunoscut în sfârşit scap de singurătatea unui fior al necunoscutului. Mereu am urât să fiu singură atunci când mănânc, când beau , când cânt , când dorm , dar mai ales când aveam nevoie de acea tăcere a unui suflet dispus să asculte. În adâncul subconştientului mă avântam în lumea mea cu el , crezându-l lângă mine pregătit de orice. Am salutat chipul cunoscut cu o stare atât de liniştită , de parcă totul era normal şi emoţiile nu mă stăpâniseră încă. Mi-e frig şi cald , mi-e frică dar curajul din mine e puternic . Eram pregătită de orice. Am plecat din universul meu măreţ pentru a mă încadra în rândul lumii bune , cu aspiraţii imense şi cu aşteptări enorme de la propria persoană. Priveam incomodată şi totuşi relaxată scările pe care va trebui să le urc timp de 4 ani de acum în colo , cu emoţiile orelor următoare , grăbindu-mă să nu întârzii după ce m-am trezit prea târziu din cauza alarmei duşmănoase. În acea zi mă trezisem devreme, mai devreme decât trebuia şi am aşteptat mult lângă lucrurile îndesate copilăresc în valiza cu care am pornit la drum.
    M-am ataşat inconştient de chipul cunoscut cu care mă imaginam deja comentând şi bârfind poate într-o pauză de-a unşpea cu o ţigară în mână , gesticulând haotic . Totul a trecut greu, prima zi , prima senzaţie , primul gust amar al vieţii de liceu. Cică asta e cea mai frumoasă perioadă din întreaga istorie a unui elev.  Pentru mine nu-i , cel puţin deocamdată.
   Au urmat repede noii profesori , noii colegi , noua clasă , noua şcoală , noua dirigintă . Fiind o fire mai calmă şi mai dezorganizată , mai timidă şi mai haotică la început , a fost prea mult pentru mine. N-am reţinut decât două-trei nume şi câteva cabinete cu care nu voi avea nici o legătură anul acesta, dar pe care e bine să le ştii. Mi-am imaginat altfel perioada asta - ar trebui să reţin o dată pentru totdeauna că atunci când nu te aştepţi se întâmplă cele mai spectaculoase lucruri. Suntem treizeci şi unul de suflete de filozofi  eliberate într-o clasă care va trebui să se obişnuiască cu muzica şi cu vocile noastre.
   Mi-au lipsit multe lucruri, mi-am promis că nu mă schimb. Vreau să ajung să cânt şi eu " Ani de liceu cu absenţe la română....." aşa cum l-au cântat toţi bobocii dinaintea mea.
   Şi când credeam că începutul e uşor , despărţirea mai grea s-a dovedit a fi mai complicat.

Confesiune III

Mă simt singură. Mi-e dor de tine,unde ai plecat ?

Mi-e dor...

     Când eram mică mi-am promis că voi conduce lumea şi că îmi voi schimba destinul atunci când voi creşte mai mare . Uite-mă : am crescut , am trecut prin lucruri prin care nu aş fi vrut să trec şi n-am schimbat nimic. Sunt la fel de naivă , la fel de uşor de manipulat. E trist să realizez acum că ceea ce trebuie să fac nu ţine de mine, ci există factori care mă influenţează mizerabil de legal. Acum îmi doresc să fiu din nou copil şi să îmi retrag dorinţa , să îmi doresc să fiu doctor sau oricum .. ceva mai uşor. Dar nu se poate , sunt obligată să joc până la ultima carte fără ca măcar să banuiesc ce se va întâmpla mâine , fără să ştiu dacă voi mai fi fericită ca ieri sau dacă rămân la fel ca azi , plină de gânduri şi remuşcări. Cât de uşor era să părăsesc locul de joacă atunci când eram supărată , acum rămân cu furtuni de sentimente , cu mii de întrebări şi lovituri fatale. Aş vrea să fiu copil din nou , să sper, să mint şi să fiu certată de ai mei , să râd cu poftă , să joc acele prostii care nu aveau nici o noimă , să mănânc pe săturate fără să îmi fac griji că mă îngraş , să pot să mă murdăresc de nisip şi să nu fiu supărată. Ştiu că toţi avem dorinţe - am fost învăţată că un om cu dorinţe e un om viu - dar una există în fiecare trup zdrobit de realitatea crudă din clipele sălbatice,  pe care le petrecem fiind dezamăgiţi de cineva sau de ceva , şi anume să fim din nou copii. Nu cred că pe acest pământ se află o persoană care nu şi-ar dori să reia de la capăt povestea , măcar să schimbe o decizie luată la nervii de copii într-o ceartă stupidă. Da, e adevărat că în fiecare suflet obosit se găseşte acel copil nemuritor însă sunt foarte puţini cei care reuşesc să profite mârşav de magia acestuia cu toate că este singurul lucru care ne diferenţiază unul de celălalt . Îmi doresc pentru o clipă , pentru o oră sau un minut să fiu din nou copilul protejat de lacrimi şi durerea realităţii crude de către părinţii ce o dată de mult , erau şi ei fericiţi împreună.

      Din păcate slăbiciunea mea este singurătatea dar încep să mă obişnuiesc cu ea , mai mult sau mai puţin....

Confesiuni II