*doi*
A doua zi de dimineaţă mă trezeşte Clara, noua secretară şi colegă a mea cu care nu mă înţeleg decât atunci când vine vorba de ziua şefului. E genul de persoană care calcă pe cadavre ca să işi atingă obiectivul , iar eu urăsc oamenii ca ea .
- Bună dimineaţa , domnişoara A. ! Îmi permit să vă sun la această oră datorită sosirii unor clienţi care ar trebui consultaţi . Ştiţi ceva despre acest lucru ?
Am uitat şi mi-am readus aminte brusc. Eu trebuia să fiu persoana care se ocupă de clienti pentru că Maria , prietenă bună şi veche , a intrat în concediu .
- Vin imediat ! Sunt în trafic!
Mă îmbrac , mă pieptăn şi când să încui îmi dau seama că am uitat cheile maşinii în casă . Mă întorc stresată de ticăitul ceasului care îmi anunţa întârzierea. Lui Mihai nu i-am lăsat decât un mesaj pe frigider scris rapid în timp ce îmi căutam cerceii noi , şi conţinea un scurt "te iubesc" însoţit de "o zi frumoasă" pe care eu am slabe şanse să o trăiesc. Urc în maşină şi dau peste traficul nervos din micul oraş aglomerat. În câteva zeci de minute ajung şi intru în cabinetul de la etajul 3 al clădirii albe însemnate cu sigla firmei. Nimic nou : măsuţa veche pe care stă uşor nostalgică o statuie în miniatură a unei femei frumoase , patul lung pe care se întind zilnic zeci de oameni cu probleme, cu sentimente moarte sau cu o simplă nevoie de a fi ascultaţi , caietul meu cu observaţii aşezat liniar pe marginea biroului şi scaunul negru diplomat pe care stau foarte rar. Îmi place să îmi privesc clienţii în ochi când îmi destăinuie toate secretele pe care nu le-ar fi spus nimănui , când îmi dau încrederea lor pe tavă fără să le pese că aş putea să le creez neplăceri. Cred că ei , oamenii care au nevoie de mine , sunt singurii care vor doar să îi ascult şi să le dau un sfat. În rest , lumea e rea şi o ştim cu toţii .
Am luat fişa lăsată neglijent de Clara pe birou , curioasă de noul client . O adolescentă trecută prin viaţă mult prea devreme are nevoie de ajutor pentru a depăşi moartea tatălui care a avut loc sub ochii acesteia. Trist. Când vin aici , mă gândesc că viaţa mea e una frumoasă : am un soţ care îmi împărtăşeşte dragostea , vecini îngăduitori cu momentele mele de nebunie când casa e ca o scenă a unui concert zgomotos , o mamă iubitoare şi prietene vechi fără de care nu aş putea să râd cu aceeaşi poftă . Am ieşit din cabinet şi i-am spus Clarei pe un ton autoritar , poate răzbunător să cheme fata .
Pe uşă a intrat o copilă frumoasă , îmbrăcată într-o rochiţă neagră stilată , cu părul prins lejer într-o coadă . Mi-a atras atenţia culoarea părului ei , un negru întunecat care îi lumina , aproape poetic , chipul trist. Am invitat-o să se aşeze. Era însoţită de mama acesteia însă între ele nu părea a fi o diferenţă atât de mare de vârstă. Mai târziu am aflat că fusese un copil făcut în urma inconştienţei părinţilor , motivul pentru care mama a trebuit să renunţe la şcoală şi la cariera de model. Am privit-o îndelung în timp ce se prezenta :
- Mă numesc Maia şi am 17 ani. Viaţa m-a învăţat multe lucruri şi unul din ele e să nu ai încredere în străini. Totuşi , mama a insistat spunând că decesul tatălui meu mi-a marcat conştiinţa şi că m-am schimbat brusc din copilul bun care iubea şcoala şi temele , la adolescenta care nu crede în destin sau în orice are legătură cu biserica , care chiuleşte ca să meargă prin cafenele cu nişte prietene rău vorbite prin oraş. Se teme că voi pleca de acasă şi va rămâne singură. N-am nevoie de consultaţie . Sunt perfect normală însă am nevoie de libertatea pe care n-am primit-o niciodată .
Fără să o deranjez sau să o întrerup mi-am notat în caietul vechi : "schimbări bruşte în adolescenţă după decesul tatălui ; persoană deschisă , ironică , tipul adolescentului răzvrătit "