Am de luat decizii . N-am nevoie de galagia ceasului de pe perete si nici de zgomotul aprig al lacrimilor strivite de palmele mele. Nu e timp de regrete , nu e timp de amintiri . Doar decizii clare , fugitive , dure , fatale.
Plouă îngrozitor. Străzile sunt pustii , doar maşini în care se află suflete ale căror destine pot fi năruite de un accident. Pe trotuarul slăbit de soarele aprig din timpul zilei se aud zgomotele tocurilor unei frumoase roşcate. Se grăbeşte , aproape aleargă . Lacrimile nu i se deosebeau de picurile de ploaie , buclele erau lăsate , ochii îi erau conturaţi groaznic de un rimel scump . E dezamăgită . E singură . După câteva minute de mers s-a descălţat şi şi-a căutat drum pe bordura pe care în copilărie mergea ţinută de mână cu tatal ei şi pe care acum câteva zile îşi scria iubirea alături de El tot desculţ , tot de mână , tot zâmbind. S-a oprit brusc şi s-a aşezat . Palmele îi acopereau faţa , vroia să simtă o barieră sau o limită , să nu cumva să îi plece raţiunea din mintea sufocată de gânduri negre. O priveam insistent de pe banca de lângă florărie. Îmi place să stau acolo când plouă , e un adăpost atât de liniştit , pot privi lumea fără să fiu băgat în seamă şi să îmi imaginez locurile spre care se îndreaptă , sa le creez o poveste ,un destin , un ideal ,un trecut . Toate astea până să treacă strada pentru că ia sfârşit contactul vizual. Ea nu se mişca . Suspina stingher în timp ce se juca inconştientă cu piele fină de pe picioare , ca un fel de îmbrăţişare imaginară. Am făcut ceea ce ştiu mai bine : i-am creat o viaţă aşa cum fac cu toată lumea. Dar exista o problemă , era atât de tristă încât nimic nu mă putea face să nu vreau să o fac fericită. Mi-am imaginat cum va ajunge acasă unde o va aştepta El , cel care a dezamăgit-o crunt şi îi va explica că nu a vrut să întârzie , că traficul e teribil în acest oraş şi că o roagă să îi mai dea o şansă. Probabil Ea nu îl va ierta , dar mâine i se va face dor de dimineţile ameţite de mirosul cafelei în doi aşa că se vor împăca. Mereu sunt urcâşuri şi coborâşuri dar rar linia de plutire e accesibilă tuturor , ceva ca totul sau nimic. S-a ridicat brusc şi a plecat spre strada care ne-ar fi încheiat discuţia. N-am oprit-o , nu am întrebat-o cum o cheamă , nu am vrut să o ajut deşi poate doar de asta ar fi avut nevoie. I-am pus eu un nume : Ana , fata desculţă fără trecut. E un nume atât de simplu şi de curajos. A trecut strada şi a plecat din imaginaţia mea . Nu-mi voi aminti de ea ştiu asta.
Am decizii importante de luat .
