5 septembrie 2012

concluzie târzie



  Nu ştiu cum să încep . De 3 zile mă chinui să reglez bătăile inimii , fără reuşită . Sunt tutunistă , plămânii mei trăiesc ataşaţi de nicotină . Fumez prostesc , ca să-l simt lângă mine . Au trecut 5 luni de când cearşaful meu ia forma unui singur corp , de când am învăţat să mănânc cu o singură mână , să beau o sticlă întreagă de una singură toată noaptea , de când privesc cu un singur ochi obosit şi păşesc şchiopătând. Ne-am despărţit fără cuvinte , fără priviri , fără ţineri de mână şi sărutări pe frunte . Mi-aş fi dorit să fie dramă , lacrimi , ţipete , ochi roşii şi buze crăpate . Nu i-am mai simţit gura sălbatică de când mă plictisea mişcarea ei sacadată . Azi aş da orice să-i simt puterea buzei de jos , apăsându-se pe ochii mei , strivindu-mi genele , dacă nu aş şti că o simplă atingere m-ar spânzura de trecut mai strâns decât sunt acum , aproape de provocarea unei morţi dureroase.
  De câte ori ieşeam din casă , ştiind că există posibilitatea să afle că sunt în oraş , mă strângea un colţ de gheaţă în adâncul inimii mele ce tânjeşte după amintiri . În acea zi , nu-mi trecuse nici un moment prin gând că l-aş putea vedea , că aş putea să-i fiu mai aproape decât am fost în ultimele luni , că îi voi vedea forma corpului greu de care aveam nevoie pentru a-mi completa sălbăticia aşternutului .  Am ieşit cu o prietenă să iau ţigări . Mi-am tras pe mine o pereche de blugi şi primul tricou care mi-a venit la îndemână . Mi-am prins părul lejer şi cu sufletul linşat după tutun , am furat cheia de rezervă , telefonul şi banii şi-am plecat . Era pentru prima oară când părăseam locul în care l-am ucis , l-am călcat în picioare , l-am băut , l-am strigat şi l-am simţit lângă mine . Nu deschisesem ferestrele , doar ca să nu-i pierd parfumul iar pe canapeaua din bucătărie , locul lui  era privilegiat , nimănui nu îi era permis să-mi fure amprenta gâtului său pe capătul pernei închise la culoare . Mă simţeam ca o văduvă nebună , căreia i s-a furat soţul şi aruncat în paradis , fără explicaţii . Trebuia să mă complac în situaţia de om pierdut , fără viitor şi aveam atâtea luni la dispoziţie încât am ajuns să mă obişnuiesc cu frânturi de amintiri , cu atingerea locurilor pe care ştiu că le lua înainte din greşeală , cu mirosul cadourilor sale.
   Am fost la două magazine , însă ieşeam rapid fără să-mi dau seama de ce . După ceva timp , îl văd , pe el , pe cel pe care îl consideram pierdut , uitat , părăsit , mort . Inima îmi fura tot oxigenul . Au fost câteva secunde în care am rămas blocaţi . Eu prinzându-mi părul , el ţinând strâns telefonul la ureche cu degetele lui lungi , pe care am fost tot timpul invidioasă . Cămaşa închisă la culoare se potrivea perfect cu ceea ce vroia să fie , în mine se răscoleau toate poveştile lui despre cât de masonică i-ar plăcea să-i fie viaţa . Căutam fărâma de speranţă în ochii lui din spatele ochelarilor pe care îi poartă de puţin timp şi am rămas dezamăgită de eşecul meu . Avea aceeaşi privire ca în seara în care mi-a chemat taxiul să mă ducă acasă la patru dimineaţa , după ce corpul meu era înnebunit de arsuri iar mintea îşi pierdea din fiinţă. Atunci îmi doream să mă ţină în braţe , să-mi spună ca va fi bine , să mă mintă cât de frumos putea , să mă simt invincibilă şi să-l iubesc până dimineaţă . Acum nu vroiam decât să dispar , să nu mă vadă , să mă pierd repede , să ajung acasă unde să termin pachetul de ţigări în timp ce îmbrac hanoracul lui galben şi îi ţin în braţe piesele de poker , pe care i le-am cumpărat de ziua lui .
    Nu eram pregătită să-l văd , să-i simt răceala privirii cum cade pe corpul pe care-l poseda în fiecare noapte . Nu trebuia să aflu că el chiar a plecat , să fiu sigură că nu se va mai întoarce şi că îl aştept degeaba. Dar poate e mai bine aşa .. În acea seară , am promis că după acel pachet de ţigări mă voi reîndrăgosti . A doua zi , eram în maşină , îndreptându-mă spre studentul fermecat de sălbăticia corpului adolescentin .