Vineri 13. Prima zi în care îi simt lipsa uşor temător şi crud. Plouă şi-mi răscoleşte gândurile . Parcă mă doare ceva , mă apasă în capul pieptului şi mă sufocă. Ca un ultim testament , mă văd în braţele tale , privind sincer pe fereastra imensă din patul cald . Sufăr de frică de singurătate . Plâng- un plâns demn de milă. Inima împărtăşeşte visul ploii , dau drumul tuturor sentimentelor şi-mi văd prin faţa ochilor trecându-mi trecutul . Ştiam că nu voi scăpa niciodată de amintiri şi chipuri pierdute în timp , însă momentul inevitabil în care sunt supusă credinţei , supusă iertării şi judecăţii a sosit mai repede decât mi-aş fi dorit vreodată.
Aş vrea să mă opresc dar inima ţipă de durere. Prea multă dramă , prea mult pentru mine. Cu ce am greşit ? Iubirea nu mă satisface ci mă înnebuneşte.