27 noiembrie 2011

Şi totuşi






     Nu găsesc răspunsuri la prea multe întrebări. Mă ascund de realitate ca de cel mai urât coşmar. Nu pot realiza că totul se sfârşeşte încet , pentru că eu încă iubesc , încă trăiesc sentimente , încă îl visez şi încă îi strig numele în somn sperând să mă trezească. Sunt alergată de stafii ce-mi vor sufletul şi nu văd nici o lumină , la nici un capăt al tunelului inexistent. Sunt eu, într-un mediu vid. Nu aud, nu vorbesc, nu strig, nu plâng. Am intrat într-o stare în care totul mi se pare trist şi fără margini.
    Mi-am alungat îngerii pentru el , ca dovadă a iubirii nepreţuite şi mă simt vinovată fără să fiu acuzată . Am comis crime , am omorât speranţele altor suflete pentru el , am călcat în picioare orice barieră doar ca el să fie fericit alături de mine. Pentru câteva sute de zile , l-am adorat, i-am creat altarul în mijlocul fiinţei mele. Însă nu de asta mă simt vinovată. Am acest sentiment pentru că încă îmi chinui sufletul cu amintirea lui , pentru că mă amăgesc singură . Mă dor gândurile - o repet şi o tot repet. M-am săturat să gândesc, să iubesc , să se repete mereu aceeaşi poveste . Plec . M-am hotărât. În câteva zeci de minute plec, fără bagajul pregătit, fără sentimente de regret, fără nimeni . Dacă o voi face, dacă voi avea puterea să o fac , ştiu că mă va ajuta.
    Şi totuşi , cum să uit minute în şir de tăcere , cu priviri străfulgerătoare ? Cum să uit mângâierile afundaţi în vise ? Cum să uit zilele pe care mi le-am îngropat în părul lui ? Cum să uit simbolul iubirii noastre? Cum să uit cuvintele pline de venin spuse la nervi , care aveau milioane de seminţe frustrate de adevăr ?  
   Aşa cum a uitat el cine sunt şi ce însemn cu adevărat.

26 noiembrie 2011

lucruri fără sens

  Dacă pământul ar putea vorbi ţi-ar spune toate păcatele făcute pentru tine. Ţi-ar spune câte femei şi-au stors lacrimi  sau câţi bărbaţi au fost părăsiţi pentru tine-  tipic femeilor înnebunite după bărbatul puternic care le poate oferi orice. Ţi-ar spune câte m-au blestemat, câte mi-au dorit moartea şi câte încă o fac. Şi nu există definiţia ta. M-am gândit mult şi nu iese nimic . Tu nu poţi fi definit, la fel ca dragostea sau ura. Tu eşti ambiguu , eşti fără sens, eşti fără culori sau idei. Tu nu însemni nimic . Nu eşti decât sprijinul femeii , pregătită să-ţi fie supusă pentru tot restul vieţii. Nu eşti decât cel care se dezlănţuie violent pentru nimicuri . Nu eşti decât un simplu om cu concepţii invechite. Şi totuşi , aşa neînsemnat şi fără scânteie , reprezinţi visul femeilor din cercul tău de prieteni . Toate te vor, până şi prietenele mele, şi prietenele prietenilor tăi. Eşti genul de bărbat pentru care toate şi-ar uita viaţa doar ca să-ţi facă pe plac.
    Eu, eu sunt ceea ce mereu am vrut să fiu. Reuşesc să-mi analizez mişcările , să-mi fiu propriul psiholog. Am învăţat să trăiesc singură, să mă înţeleg cu cea mai mare temere a mea. Eu accept, ea mă evită. Sunt genul de femeie ce trăieşte pe principii inexistente, inventate pe moment ca scuze sau ieşiri din tipar. Vorbesc mult, mănânc încet şi urăsc bărbaţii ca tine. Sunt poate singura ce nu te iubeşte pentru părinţii tăi sau pentru statura ta. Sunt cea care îţi adora buzele şi ochii doar pentru că erau imperfecţi . Nu mi-ai plăcut niciodată elegant. Îmi placi răvăşit, surprins în cele mai proaste momente . Îmi placi când fumezi sacadat şi încerci să îmi atragi atenţia, când transferi sentimente prin blestematul ăla de fum ce-mi umbla prin plămâni din cauza ta.
  Suntem oameni care greşim şi ne scuzăm des, pentru a ţine flacăra aprinsă . Suntem pe ramuri diferite în acelaşi copac, sub acelaşi cer în mijlocului aceluiaşi univers. Şi ne place sau îmi place. Nu te mai cunosc decât prin amintiri , decât prin vremea petrecută tăcuţi sub teiul rupt dintr-o poveste. Ce frumos suna de mult , iubire sub teiul de pe scări , azi mă irită şi mă face să realizez că totul e o prostie repezită ca un animal fără şira spinării.
   Povestea asta moare în fiecare zi şi se zdrobeşte violent de fiecare părticică de orgoliu nemărginit. Sunt lucruri de spus noaptea târziu , la o ţigară , uitând de noi şi de lume.  Te aştept ?

25 noiembrie 2011

El şi ea.


Ea îl iubeşte. El o iubeşte. 
Ea e o stea . El e cerul plin de stele. 
Ea e muzica. El e portativul bătrân.
Ea e vântul . El e oxigenul . 
Ea e iubirea . El e adolescent. 
Ea e viciul. El e păcatul .
 Ea e amintire. El e trecutul.  
Ea îl iubeşte. El a iubit-o. 

 şi totul e o poveste fără sfârşit.
 
                      

19 noiembrie 2011

haos






  Mă distrug încet , alergând prin mult fum şi lacrimi fierbinţi. Îmi lipseşti . Unde eşti ?

mesaj



  De fiecare data cand ma suni in sufletul meu se rascolesc sentimente, ganduri . Imi trec prin fata ochilor verzi imagini cu noi , cu tine. Nu vreau sa te reintorci cand nici macar nu ai plecat. Eu am plecat si vreau sa stau departe de tine. Imi faci rau , exact ca un viciu. Nu esti cu nimic mai bun decat o tigara lunga , subtire , ce ma roade pe interior. Vreau ceva sa-mi opreasca sirul de lacrimi de pe obraz. Vreau ceva sa ma ridice de jos. Nu te vreau pe tine.
" Nu mai plange, cu fiecare lacrima il omori pe Cupidon. "
" Nu cred in el . Nu l-am vazut niciodata .Nu cred,  nu exista"
" Eu cred. L-am vazut azi-noapte in vis. Era un inger cu ochi verzi . Vorbea cu mine la telefon si mi-a inchis. M-am trezit si m-am speriat. Insa orgoliul nu m-a lasat sa-l sun iar in realitate. Poate si ora tarzie , era 4 dimineata.  Noapte buna,  puiule ! Te iubesc. "
      
                                                                                                                         [ 5 august 2011 , 00:52  ]

puncte. puncte. puncte.


   03:01 am. Sâmbătă . Ascunsă într-un colţ de casă învăluită de spiritul pierdut al inimii de piatră.

    Întinsă pe spate , îmi ascult gândurile certându-se sever şi tac. Încă tac.Încă îmi ţin sufletul între pereţii ce pulsează sânge-n vene . Am început să cred că trebuie să uit, neapărat. Printre picături fierbinţi pline de slăbiciune , printre milioane de senzaţii ascunse în fumul gros , prin gesturi sacadate şi cuvinte veninoase, îmi privesc ultimele luni din viaţă cu ardoarea străină a sfârşitului. Sunt hotărâtă să trec mai departe, focul s-a stins şi dragostea s-a sinucis. Acum 19 luni , 26 de zile şi 21 de ore mi se dicta minuţios povestea de dragoste vieţii mele despre care m-am hotărât să nu spun decât atât :  pură întâmplare şi poate joaca unei adolescente ameţite de febra vârstei. Sunt fericită , am iubit mult şi sincer. Acum nu urăsc, nu cer explicaţii ci pur şi simplu accept . Voi fi judecată de asta mai târziu , acum vreau să sângerez în liniştea melodiilor ce îmi aduc aminte de el. Restul nu mă mai interesează.
    Ştiu. Nu te voi uita, însă nu voi recunoaşte niciodată. Condoleanţe sufletului tău pur, acum e mult prea negru de la tutunul cu care mă resemnez şi eu. Am învăţat destule, încât să ştiu că nu mai trebuie să îţi mulţumesc că ţi se urcă la cap.
    Încă una şi mă culc. Mi-e somn.

12 noiembrie 2011

slăbiciuni


dacă aş putea, te-aş strânge în palmă ,  te-aş ţine acolo o veşnicie şi o zi 
până când , cu mila unui copil îndrăgostit de vocea ta  
te-aş reculege şi te-aş întregi puţin câte puţin 

     Iubire de noiembrie . Ne-am văzut. Mi-a amortizat buzele îngheţate cu cel mai tăcut sărut . În timp ce buzele ni se cunoşteau din nou , mi-am reamintit de ce îl visam atât de des şi de ce era trofeul unei mări zgomotoase. Ne-am iubit la margine de lume , mi-am îngropat toată ura în mâinile lui ce-mi conturau perfect corpul obosit de senzaţiile scurte , de şocurile primite de la viaţă. Mi-a iubit buzele, sprâncenele , ochii , obrajii ca şi cum ar fi fost ultima oară . S-au aprins lacrimile uşor pe pietrele pe care , recent curgeau de răutate . N-am fost conştientă de păcatul făcut , am iubit şi am fost iubită din nou şi din nou . 
      Am simţit acea ultimă scânteie şi i-am jurat că acest moment va fi omagiul adus lunii sub care am plâns împreună şi totuşi separaţi  . Fără cuvinte, fără lumină , fără senzaţii , fără realitate, fără lume, fără oxigen . Doar sentimente complicate şi priviri haine .  Zeci de minute în tăcerea surdă a unor suflete ce nu s-au mai văzut de mult şi care au profitat de neputinţa trupurilor de a se împotrivi. Şi-au făcut de cap , şi-au creat steaua lor în micul univers numit iubire.
      ...dacă mâine va pleca ,  ştiu că sufletul lui îmi aparţine .

5 noiembrie 2011

Testamentul unei iubiri



     O îmbrăţişare atunci când vocile noastre ajungeau la cote maxime, o privire atunci când corpurile ni se îndepărtau , o atingere atunci când lacrimile-mi inundau nefondat faţa , un sărut atunci când buzele noastre deveniseră mult prea uscate , doua cuvinte atunci când totul se înnegrise şi nimic nu mai era ce părea a fi , un strigăt atunci când distanţa era mult prea mare , un sunet atunci când ne înşiram reproşuri groaznice fără să ne pese de consecinţe , un sărut părintesc pe frunte atunci când corpul mi te cerea înlesnit în spiţele roţii destinului , un umăr pe care să-mi vărs tristeţea şi totul ar fi fost ca înainte , ca în raiul celor muţi , cu sentimente complexe şi gânduri inocente .
    Sunt obosită , mi s-au umflat ochii deşi am jurat că nu voi mai plânge. Mă consum încet fără să realizez că tot ce iubesc eu e doar o amintire , o iluzie deşartă întinsă pe masa pe care se află acum , pentru prima dată un pachet de ţigări desfăcut. N-am voinţă , n-am destin , n-am trecut. N-am nimic , mă distrug încet promiţându-mi că într-o altă viaţă voi fi o persoană bună , voi iubi din nou cerul şi vara , voi adora alte buze şi mă voi îneca în alţi ochi. Mă simt ameţită , mi-e somn şi mi-e frică. Pentru un minut, mi-am revăzut viaţa în milioane de bucăţele . Tot ce am eu mai presus de îngeri , e pe podea .
   Poate ar trebui să plec de tot, să mă fac că uit. Dacă fericirea ta, iubitule, nu-i lângă mine şi dacă visele tale au mai multă culoare lângă alt suflet , atunci sunt bucuroasă. Dacă tu , copil scump , eşti 
fericit şi eu sunt. 
   Poveştile nu sunt pentru mine, nu au final fericit şi nu rămân protagoniştii împreună până la sfârşitul bătrâneţii nemuritoare. Mesajul meu de adio ar fi bine să fie trecut în viaţa cealaltă , să nu-l uiţi pe veci şi să îl reciteşti de fiecare dată când îţi va fi dor de mine :
    Ai fost creatorul universului meu şi o ştii bine. Ai însemnat totul , poate mai mult de atât. Am râs de multe ori degeaba , din motive prosteşti  . N-am să uit ziua în care mi-ai jurat iubire , în care mi-ai legat strâns dragostea ta de corp. Te voi iubi mereu în liniştea lunii , doar noaptea , pentru că atunci sufletul meu e mort de dor , înviind târziu pe culmile dimineţii , urmând ca o dată cu lăsarea întunericului  să o ia de la capăt. Îmi voi omorî fiecare sentiment arzător şi voi păstra doar amintirea celor 2 ani , poate cei mai frumoşi de până acum. Mulţumesc pentru toate clipele în care am zâmbit cu inima , în care am plâns cu sufletul şi în care ne-am desenat viitorul cu degetul pe geamul aburit ! Mulţumesc că m-ai învăţat să iubesc, să urăsc şi să sper!
    Te iubesc.. adio inimă de piatră!

calm


    Mi-au murit îngerii . I-am văzut întinsă pe spate , cum fugeau aprig de neliniştea unui suflet îngenuncheat de durere. Folosesc cuvinte slabe , la fel şi sentimente. Sunt ameţită de mirosul de ars , mă găsesc prea calmă. Nu mai plâng, am secătuit fără regrete. Inima mi-e fardată . Vorbesc sacadat , mă mişc uşor , alerg pe mijlocul străzii , zbor deasupra tuturor . Şi râd. În sfârşit nu am cătuşele unei amintiri dureroase, n-am trecut peste. N-am să trec vreodată. Sunt blestemată să-mi trăiesc viaţa după o mască nebună şi-mi place. Tac, aştept. Ţip şi fug. N-am nevoie de nimeni , vântul mi-e prieten.