şi-ţi scriu iar

     Îmi lipsesc amintiri din album şi mă scufund spre început . Ţi-am urmărit paşii prin labirintul timpului , m-am furişat catatrofal prin toată fiinţa ta. Te-am descoperit brut , nefinisat , fără perfecţiune înşelătoare. Ştiu de ce îţi este frică , am degustat din fiecare slăbiciune până când , printre milioanele de femei ce ţi-au trecut pragul buzelor , mi-am văzut chipul încoronat de cuvinte şi sentimente în stare pură . Nu am înţeles nici până acum de ce eram înconjurată de toate acele slăbiciuni , de toate acele femei , de toate acele sentimente nespuse. Poate că tu, copil ce crede în nemurire, nu ştii să iubeşti cu corpul , nu ştii decât să simţi. Nu încerc să îţi găsesc scuze , eşti vinovat pentru sechestrarea unui suflet însetat în mijlocul universului .Trebuia să te ascult de fiecare dată când spuneai supărător că ce ştiu e destul , restul mă depăşeşte. O luam ca pe o tachinare a diferenţei de vârstă . Şi poate că e destul să cred că eşti perfect , că însemni ceva şi că nu vei fi niciodată o simplă amintire. 

     Am ajuns la declanşarea poveştii , după ce m-am învârtit haotic printre senzaţii , după ce m-am jucat cu inima ta , încercând să o ascund în buzunar , după ce am privit lumea prin ochii tăi negri şi mari , întregiţi de sprâncene arcuite , bărbăteşti . Am ajuns la buzele tale, la limita dintre iubire şi prietenie, la pragul către mister. M-am îndrăgostit de multe ori de vocea ta şi niciodată nu m-aş sătura să o aud , pe cuvânt de proaspăt omuleţ cu drepturi în ale iubirii. Buzele tale mă fascinează. Îmi spun atât de multe chiar şi când sunt unite. Totul porneşte de la un sărut tăcut pe margine de cer , unde totul e posibil şi nimeni nu ne stă în cale. 

     Te visez des în ultima vreme. Cred că e un semn . 

viaţa mea e un roman

 

   Mă trezesc cu griji şi milioane de idei flămânde de fericire în dimineaţa începutului şi mă privesc în oglindă , admiţând că sfârşitul, oricât de aproape ar fi , nu are cum să mă mai schimbe. Paşesc grav pe parchetul din cameră şi refac traseul proaspăt al paşilor săi , sperând să îl regăsesc undeva , dezamăgit de întârzierea mea. Obosesc să mă joc ca un copil nesăbuit pe liniile drepte , accentuate şi murdare de amintiri ale podelei . M-am gândit la el azi şi i-am scris pe o bucăţică de hârtie cu pătrăţele furată de la colega de cameră un mesaj de adio . Sunt sigură că nu l-a citit însă există speranţa că vântul o va duce treptat la uşa lui şi-i va deschide ochii , îl va anunţa că şi-a pierdut coloana vertebrală în mâinile distanţei . Când eram mică , preferam să scriu lucrurile care erau mult prea greu de spus şi de multe ori , mesajul ajungea acolo unde trebuia . Uneori , găseam după mult timp bileţele cu sentimente pecetluite pe vecie şi râdeam de cât de inocent îmi era scrisul tremurat de emoţie. Astăzi însă , cred cu tărie că el va întelege totul fără să citească nimic , că nu va uita să zâmbească , imaginându-şi faţa pe care aş face-o dacă mi-ar spune ce vreau să aud. 

    Dacă tot susţin că nu am crescut destul încât să-mi asum greşeli de adult , atunci trebuie să mă stabilesc în inima unui singur corp . Alegerea e uşoară însă , pentru că sunt sigură că pot , prefer să fiu un suflet în vânt. M-am hotărât să scriu un roman despre mine, despre el , despre iubirea noastră uitată , despre importanţa dragostei în zilele mohorâte şi despre cafea cu lapte , dimineaţa . Scriu din amintirea unui suflet mort acum , pregătit pentru sfârşit.

   

iubire tragică pe moarte..

 

     Şi cad. Încă sunt aruncată în abis şi gust din fiecare moment al morţii tale. Când ţi-am spus că meriţi să mori m-ai privit ca fiind cea mai oribilă persoană din istoria iubitelor tale . Nu ai realizat că sufletul meu e un criminal şi poate omorî fiecare parte din tine şi totuşi să reuşeşti să-ţi duci menirea la capăt. Mă întristezi. N-am ajuns să te cunosc până acum , poate de asta te-am iubit . M-ai transformat într-o creatură asemănătoare ţie , care se foloseşte de veninul unui cuvânt la nervi , care scuipă sentimente vechi pe gresiei din baie o dată cu fiecare lacrimă. Oare tu plângi ? Oare tu simţi căldura lumânării în serile târzii ? 

   Falsitatea mă irită , îmi provoacă confuzie şi-mi întoarce stomacul pe dos. Tu eşti făcut din falsitate . Eşti fals când îmbraci hainele alea elegante , cumpărate recent , care te maturizează precoce. Eşti fals când fumezi din ţigara electronică fără să simţi nicotina-n sânge. Doar muzica mi-aduce aminte de tine. Te-ai schimbat. Nu te mai mişti încet în hainele largi , nu mai miroşi a tutun ars sau a vise moarte , înecate cu o seară precedentă în braţele mele. Nu ştiu să accept alt  început . Poate doar începutul vieţii mele de mâine îmi surâde la ideea că tu nu vei mai fi. Mă simt bine. Te urăsc cu fiecare parte a corpului , cu fiecare celulă de sânge din corp , cu fiecare doză de aer pe care o înghit , oftând la cât de multă minciună încape într-un singur sentiment. 

  Te uit. De mâine , nu vei mai fi decât amintirea serilor de vară în care adormeam în întuneric , cu picioarele încrucişate . De mâine, nu vei însemna decât motivul tuturor lacrimilor fierbinţi ce au săpat adânc pe faţa-mi , lăsându-şi urmele pentru următoarele decenii . Şi spun acum , că nu voi mai iubi aşa. Nu voi mai stăpâni marea cu gândul şi nu-mi voi mai imagina cerul , pământul nostru. Nu meriţi . Nu merit. Promit să te uit. Promit să nu mă mai trezesc cu imaginea ta în minte, să nu-ţi mai şoptesc numele înainte de culcare , să nu mai tremur cu mâna pe telefon , aşteptând nervoasă un apel , să nu mai scriu mesaje pline de iubire , pe care să nu ţi le trimit de frică să nu le citeşti. De mâine, tu , inimă de piatră nu vei deveni decât o piatră . 

   Dacă aş putea să te târăsc în mintea mea, să vezi cât de mult însemnai şi cât de puţin însemni acum... Mi-ai îngropat grotesc ultimile sentimente umane pentru fiinţa ta . Sper să fii fericit , totuşi .
   Dumnezeu să te ierte, eu nu mai sunt în stare...

la ţărmurile cerului

  

  ...eu pe o margine de stele , el pe cealaltă . Ne-am privit în ochi îndelungat. Şi-a ridicat mâna stângă sfios şi m-a chemat la el . Inima nu-mi dădea semnale , raţiunea fiind singura pe care corpu-mi slăbit de vise o mai putea asculta. Însă cu stăpânirea unui suflet temător de sentimente amare , mi-am aplecat capul în semn de neştiinţă. El, cu zâmbetul pe buze, conştient de neputinţa unui răspuns promt pe care o anticipase , şi-a ridicat ambele mâini şi mi-a desenat trecutul folosindu-se de milioane de şiretlicuri . Mi-a răvăşit gândurile şi împlinit de gestul victorios mi-a mărturisit cuvinte prin privirea cu care m-a cucerit pentru prima dată. Mintea-mi încetase să se mai zbată , focul stabilindu-se în mijlocul fiinţei mele. 

   Prin mâinile lui îmi treceau acum fiecare fior al unei iubiri adolescentine , fiecare eşec zbuciumător , fiecare gând ascuns în adâncul inimii de piatră , greu de străpuns. Erau lucruri impunătoare, lucruri ce m-ar fi distrus într-o clipită dacă altcineva le-ar fi ştiut , lucruri de care s-ar fi putut oricând folosi pentru a mă arunca în prăpastie alături de orgoliul meu puternic. I-am simţit mâna plimbându-se din nou prin părul meu , fără consecinţe. Poate ar fi fost altfel , mă tot gândesc, dacă acceptam să-i desenez din nou perfecţiunea însă încă o dată , corpul nu m-a ascultat. Nu ştiu să desenez, trist. Am sperat de atâtea ori că o dată şi o dată în mine se va naşte speranţa unui artist dar gândul începe să se îndepărteze, încep să accept că nu sunt decât o muritoare fără graniţe , fără limitele unui univers nesfârşit. Poate ar fi trecut cerul şi s-ar fi înecat în marea de stele pentru sărutul meu dacă aş fi ştiut să ridic măcar un deget atunci când el avea , vinovat mâinile ridicate în înalţimi. Eu, ca un copil prost, speriat de ceea ce implică iubirea, mi-am plecat capul şi am hotărât să mă accept. El , ca un brav luptător ce a pierdut lupta dar nu războiul , a tăcut. Şi încă tace , deşi tăcerea lui e cea mai sublimă dovadă de iubire. Nu judecă decizia de a-mi trăi trecutul în mrejele prezentului ci doar iubeşte speranţa unui viitor împreună. Şi-mi place , mai mult ca oricând. 

bună dimineaţa

 

..cafeaua cu lapte şi fursecuri , părul răvăşit , corpul incleştat în hainele largi , mintea obosită 

vă urează un Decembrie cât mai interesant!